călâu, ~ie a [At: I. C., POEZII 316 / Pl: ~âi / E: nct] 1 (Mun; d. lemn; mpl) Încă verde, neuscat complet. 2 (D. fructe, cereale sau d. pâinea scoasă din cuptor) Necopt bine. 3 (D. lichide) Călduț.

CĂLÎU adj. 1 Căldicel, călduț: o undă ca de boare călîe trecea... prin odăi DEM. ¶ 2 🚜 Necopt bine (despre cereale) RV. -CRG. ¶ 3 Se zice și de pîine care s’a scos din cuptor necoaptă bine RV. -CRG. ¶ 4 Olten. Verde, neuscat bine, apătos, cu mîzgă în ele (vorb. pe lemn) CIAUȘ..

călîŭ, -îĭe adj., pl. m. și f. îĭ. Sud. Vîlced: lemne călîĭ. Nu destul de copt: grîne călîĭ. Molcuț: oŭă călîĭ. Căldicel: apă călîĭe.

călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldișor, călduț, încropit.

călîu adj. v. CĂLDICEL. CĂLDIȘOR. CĂLDUȚ. ÎNCROPIT.

călâi, -ie, călâi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.