călâf sn vz călăf

călâf n. toc de imamea: i-am cusut un călâf de ciubuc cu mărgele Al. [Turc. KYLYF].

călaf sn vz călăf

călăf sn [At: ALECSANDRI, T. 559 / V: ~laf, ~lâf / Pl: ~uri / E: tc kylyf] (Trî) Toc de imamea.

CALĂF, CĂLĂF = CALÎF.

❍CALUF 👉 CĂLÎF.

CĂLÎF, ‼ CALUF (pl. -furi) sn. Toc de imamea, de ciubuc: i-am cusut un călif de ciubuc cu mărgele ALECS.; luxul la ciubuc îl făcea caluful. care era o garnitură de catifea sau de atlaz, cusută cu fir VOR. [tc. kylyf].

călîf, V. cîlîf.

cîlîf, călîf și calîf n., pl. urĭ (turc. kylyf, teacă, toc, d. ar. ghilaf; bg. kalyf). Vechĭ. Toc, cutie de păstrat un obiect.

călaf (-furi), s. n. – Garnitură din perle, fir aurit sau tafta, folosită la vechile pipe orientale. – Var. calîf, chilîf (înv.). Tc. kilif (Șeineanu, II, 81); cf. alb. kilif, bg. kalăf, sb. kalif. – Der. încălăfa, vb. (a împodobi cu perle).