căimăcămie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 127/22 / Pl: ~ii / E: caimacam + -ie] (Înv) 1 Locotenență domnească Si: căimăcămie (1). 2 Funcția locotenentului domnesc. 3 Perioada cât exercita cineva această formă de guvernământ Si: căimăcămire (3).

‡CĂIMĂCĂMIE sf. 🔎 Locotenență domnească: să alcătuiți ~ și să căutați trebile țării cu osîrdie și dreptate GN. [caimacam].

CĂIMĂCĂMIE, căimăcămii, s. f. (Învechit) Formă de guvernămînt provizoriu în timpul cît tronul era vacant sau pe timpul absenței domnitorului: locotenență domnească. ◊ Căimăcămia-de-trei = forma de guvern; provizoriu, instituit sub regimul Regulamentului Organic și compus din marele-vornic, marele-logofăt și prezidentul înaltului divan. Guvernul căimăcămiei-de-trei trimise doi agenți în Europa. GHICA, A. 107.

CĂIMĂCĂMIE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernămînt provizoriu, în timpul cît tronul era vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească. – Din caimacam + suf. -ie.

CĂIMĂCĂMIE ~i f. înv. (în Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizorie în lipsa domnitorului. /caimacam + suf. ~ie

căimăcămie f. 1. locotenență domnească și timpul cât dura; 2. formă de guvern provizoriu, instituită la retragerea Domnilor numiți pe 7 ani (1849-1856). 3. diviziunea unui vilaiet în Turcia.

căĭmăcămíe f. (d. caĭmacam). Locotenență domnească. Timpu cît dura ĭa. Guvernu provizoriŭ românesc de la 1849-1856. Diviziune a unuĭ vilaĭet turcesc. – Și -níe.

căimăcămie s. f., art. căimăcămia, g.-d. art. căimăcămiei; pl. căimăcămii, art. căimăcămiile (desp. -mi-i-)

căimăcămie s. f., art. căimăcămia, g.-d. art. căimăcămiei; pl. căimăcămii, art. căimăcămiile

căimăcămie s. f., art. căimăcămia, g.-d. art. căimăcămiei; pl. căimăcămii, art. căimăcămiile

CĂIMĂCĂMIE (< caimacam) s. f. 1. (În Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizoriu instituită în timpul cît scaunul domnesc rămînea vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească; p. ext. timpul cît dura această formă de guvernămînt. 2. Căimăcămia Craiovei = locotenența banului Craiovei, care din 1761 pînă în 1831 s-a aflat la București, la curtea domnească.

CĂIMĂCĂMIE s. v. regență.

CĂIMĂCĂMIE s. (IST.) locotenență domnească.

CĂIMĂCĂMIE s. (IST.) locotenență domnească.

căimăcămie s. v. REGENȚĂ.

CĂIMĂCĂMIE s.f. (Mold.) Locotenentă domnească. Viind la căimăcămia țării. N. COSTIN; cf. NECULCE. Etimologie: caimacam + suf. -ie. VezI și caimacam, căimăcămi.