15 definiții pentru „cârlan”   declinări

CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec.

CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani. – Et. nec.

cârlán s. m., pl. cârláni

cârlán s. m., pl. cârláni

CÂRLÁN ~i m. 1) Miel înțărcat. 2) reg. Mânz sau cal tânăr până la trei ani. /Orig. nec.

cârlan m. 1. mânz de doi ani; 2. miel în al doilea an; lână cârlană, scurtă și subțire în păr; 3. berbece castrat; 4. sensuri tehnice: a) sinonim cu bașlic; b) Tr. sinonim cu capra în pod. [Termen ciobănesc de origină necunoscută].

CÎRLÁN, cîrlani, s. m. 1. Miel (mai rar ied) care a fost înțărcat. Toată ziulica bate prundurile după scăldat, in loc să pască cei cîrlani. CREANGĂ, A. 13. Pun cinci cirlani rămășag. NEGRUZZI, S. III 13. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare Și bolovani La cîrlani. ALECSANDRI, P. P. 54. 2. (Munt.) Mînz sau cal tînăr pînă la 3 ani. A intrat noaptea în coșar, a dezlegat cîrlanul de la iesle, l-a scos afară din curte de căpăstru, a sărit pe el și p-aci ți-e drumul. STANCU, D. 253. Călărașul, cînd o ajunse, își domoli cîrlanul. MACEDONSKI, O. III 68.

cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne

cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne

cîrlán (cîrláni), s. m.1. Mînz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscută. Ar putea fi dim. călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abundă ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, însă der. este dificilă; din sl. *krdlanŭ, de la krŭdocîrd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cîrlănar, s. m. (păstor, cioban). Din rom. este mag. kirlán, kerlany (Edelspacher 16).

cîrlán, -ă s. (sas. jórlänk, jêrlänk, la Mosella gêrlenk, mĭel de un an; germ. jährling, copil de un an. D. rom. vine ung. kerlány, mĭel de un an. Cp. fr. brelan, chambellan, d. vgerm. bretlenc, chamarlinc, și cu rom. dănac, godac, noatin). Trans. Munt. Mold. Mĭel înțărcat pînă pe la 12-18 lunĭ. Adj. Lînă cîrlană, lînă măruntă, tîrcavă (V. mior). Olt. Arg. Ml. Mînz de un an (noatin, strîjnic).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cârlán, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” (< cal + suf. -an) (Candrea, Loșonți); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970); et. nec. (MDA). Cuv. rom. > magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).

cârlán, -i, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea 1906: 445). – Din rom. provine magh. kirlán, kerlany. – Et. nec. (MDA).

CÎRLÁN s. (ZOOL.) mior, noaten. (~ este mielul de peste un an.)