2 intrări

9 definiții

CÂRCÉIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCÉIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

cârcéie (piesă de legătură) s. f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei/cârcéii; pl. cârcéie/cârcéi

cârcéie (piesă de legătură) s.f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei / cârcéii; pl. cârcéie / cârcéi

CÂRCÉIE s. v. brățară.

CÂRCÉIE ~ f. Obiect de lemn sau de metal cu care se leagă tânjala de proțap, când se înjugă a doua pereche de boi. /Din cârcel

CÎRCÉIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn, uneori de fier, cu care se leagă tînjeala de proțap (cînd se înjugă patru boi). [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284. În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la. case. CREANGĂ, A. 42.

cîrcéĭe f., pl. (d. sîrb. krčalo saŭ d. rom. cîrcel). Est. Pĭesa care leagă tînjala de proțap (ĭa [!] poate fi de lemn orĭ un lanț).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CÎRCÉIE s. (TEHN.) brățară, (reg.) morcoáșă, (Transilv.) toartă. (~ la coasă.)

Intrare: cârceie (pl. -ei)
cârceie (pl. -ei)
substantiv feminin (F130) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cârceie cârceia
plural cârcei cârceile
genitiv-dativ singular cârcei cârceii
plural cârcei cârceilor
vocativ singular
plural
Intrare: cârceie (pl. ~)
cârceie (pl. ~)
substantiv feminin (F129) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cârceie cârceia
plural cârceie cârceiele
genitiv-dativ singular cârceie cârceiei
plural cârceie cârceielor
vocativ singular
plural