10 definiții pentru cârceie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cârceie sf [At: LB / V: ~cea, ~ceaie, ~cei, ~ceia, (reg) ~cea / Pl: ~ / E: nct] 1 (Îf ~cea, ~ceaie, cârceia) Cerc sau inel de fier. 2 Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). 3 Brățară cu care se fixează cuțitul coasei de coada acesteia. 4 (Trs) Inel de fier fixat de prăsele briceagului, de care acesta se leagă de șerpar. 5 Parte a joagărului care leagă ceafa de jos a jugului cu mâtca. 6 Nod în firele de țesut. 7 (Îf ~ei, ~cea) Amnarul de la războiul de țesut. 8 Element prin care se fixează cureaua biciului de coada acestuia. 9 Parte care leagă lumânarea fântânii de cumpănă.

CÂRCÉIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCÉIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCÉIE ~ f. Obiect de lemn sau de metal cu care se leagă tânjala de proțap, când se înjugă a doua pereche de boi. /Din cârcel

CÎRCÉIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn, uneori de fier, cu care se leagă tînjeala de proțap (cînd se înjugă patru boi). [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284. În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la. case. CREANGĂ, A. 42.

cîrcéĭe f., pl. (d. sîrb. krčalo saŭ d. rom. cîrcel). Est. Pĭesa care leagă tînjala de proțap (ĭa poate fi de lemn orĭ un lanț).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cârcéie (piesă de legătură) s. f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei/cârcéii; pl. cârcéie/cârcéi

cârcéie (piesă de legătură) s.f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei / cârcéii; pl. cârcéie / cârcéi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂRCÉIE s. v. brățară.

CÎRCEIE s. (TEHN.) brățară, (reg.) morcoașă, (Transilv.) toartă. (~ la coasă.)

Intrare: cârceie
cârceie1 (pl. -eie) substantiv feminin
substantiv feminin (F129)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârceie
  • cârceia
plural
  • cârceie
  • cârceiele
genitiv-dativ singular
  • cârceie
  • cârceiei
plural
  • cârceie
  • cârceielor
vocativ singular
plural
cârceie2 (pl. -ei) substantiv feminin
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârceie
  • cârceia
plural
  • cârcei
  • cârceile
genitiv-dativ singular
  • cârcei
  • cârceii
plural
  • cârcei
  • cârceilor
vocativ singular
plural

cârceie

  • 1. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi).
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42.
      surse: DLRLC

etimologie: