30 de definiții pentru cânta (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

cântá [At: COD. VOR. 134/7 / Pzi: cấnt / E: ml cantore] 1-2 vti A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. 3-4 vti (Îe) Joacă cum îi ~tă Face întocmai cum îi spune altul. 6 vti (Îe) A-i ~ popa la cap A fi mort. 7-8 vti (C.i. averea cuiva) A cheltui pe distracții. 9 (C.i. omul mort) A boci. 10-11 vti (D. păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz, caracteristice fiecărei specii. 12-13 vti A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, elogiindu-l. 14-15 vti A descrie ceva în versuri. 16 vt (Fam) A înșira vorbe goale.

CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânți, 3 sg. și pl. cântă

CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult și fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

cântà v. 1. a forma sunete plăcute, modulând vocea; 2. a executa un cântec cu un instrument muzical: a cânta din vioară; 3. se zice de vocea unor păsări: cocoșul cântă; 4. a recita versuri; fig. a celebra: a cânta isprăvile eroului. [Lat. CANTARE).

cantá vi [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: ger kanten] (Schi) A merge pe canturi1 (3).

CÎNTÁ, cînt, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni, uneori precizat prin «din gură») A emite un șir de sunete muzicale care se rînduiesc într-o melodie, într-o arie, într-un acord etc. Cîntă din gură și se acompaniază la pian.Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Bună calea, Ivane, dar cînți, cînți, nu te-ncurci! CREANGĂ, P. 299. Acum... fiindcă sîntem prietini, hai să cîntăm și să giucăm. ALECSANDRI, T. I 153. Cîntă, mîndră, trăgănat, Să te-aud de la Bănat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. Cînd pun mîna pe tîrnăcop și lovesc Piatra cu sete, se deschid, ca prin farmec, și cresc Podurile peste apă și calea ferată Și cîntă cu noi Jiul și valea toată. VINTILĂ, O. 40. O nouă zi începea, glorioasă, cîntînd parcă din mii de trîmbițe. BOGZA, C.O. 32. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi, Doinește și vîntul într-una, Cîntînd somnoroșilor ulmi. COȘBUC, P. II 16. ◊ Tranz. (Complementul arată cîntecul) în lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Pune frate, mîna-n șale, Să cîntăm una de jale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Cu complement intern) Cîntă-ți, fată, cîntecul. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin. prep. «cu», «din», «la», «în» și indicînd instrumentul) Cu trîmbițe a cîntat, Mare oaste-a adunat. SEVASTOS, INT. 366. Copilul tot cînta din fluieră. RETEGANUL, P. II 35. Cînta bine din vioară. GHICA, S. A. 76. Joacă cum îi cîntă = face cum îi poruncește altul. (Fig.) Cucul, un solist vestit, De prin alte țări venit, Va cînta din flaut. COȘBUC, P. I 300. ◊ (Despre instrumente muzicale sau alte obiecte care produc sunete melodioase) Ce jalnic cîntă Clopotele-acum în sat! COȘBUC, P. I 263. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I, 103. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ Fig. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35. Seceram în lan, iar plopii Lîngă rîu sunau cîntînd. COȘBUC, P. II 64. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Multe harpe cîntă cînturi tinerele. BOLINTINEANU, O. 24. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate strigătele caracteristice speciei. Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe. TOPÎRCEANU, S. A. 59. Face-m-aș-privighetoare, De-aș cînta noaptea-n răcoare. ALECSANDRI, P. A. 35. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului; Ș-așa cîntă de cu dor, Frunzele în vînt că zbor; Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ◊ Tranz. Cocoșul acela îi ține rînduiala timpului, îi cîntă ceasurile. CAMILAR, TEM. 26. 2. Intranz. A compune, a scrie versuri. Astăzi cîntăm despre om, despre faptă, Vestim nădejdile care ne-așteaptă. DEȘLIU, G. 19. La picioare-i poetul cînta. ALECSANDRI, P. II 29. ◊ Tranz. A descrie, a povesti (ceva) în versuri. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. ♦ Tranz. A glorifica, a preamări (pe cineva sau ceva). Pe tine vreau acum să te cînt, Pe tine, muncitor necunoscut, Cel care ai luptat și ai căzut. Cu fruntea în zăpadă la pămînt. D. BOTEZ, F. S. 48. 3. Tranz. A îndruga, a înșira într-una (vorbe goale, minciuni). Să-mi cînte lumea cîte vrea! Mi-e dragă una și-i a mea. COȘBUC, P. I 119. Tu ce îi cînți și el ce îți descîntă? PANN, P. V. I 86. 4. Tranz. (Transilv.) A boci, a jeli. Știe că n-are cine să-l cînte, cine să-l plîngă cu adevărată durere la moartea lui. RETEGANUL, P. IV 35. ♦ Refl. (Popular) A plînge, a se tîngui. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte, După min’ să nu se cînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.

cîntá (cântát, át), vb.1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunța. – 10. (Arg.) A înșela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Pușcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s. n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s. f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, s. m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s. n. (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. și s. (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, s. f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); canțonetă, s. f. (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), it. canzonetta; canțonetist, s. m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Pușcariu 822 și DAR și Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s. n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.

2) cî́nt, a v. tr. (lat. cantare, frct. d. cánere, cantum, a cînta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Înșir cu vocea saŭ cu un instrument o serie de sunete variate și armonice: a cînta un cîntec din gură, din vioară, din flaut, din (saŭ la) pian; cocoșu, privighetoarea cîntă. Celebrez, laud: a cînta vĭața de țară. Spun des, repet: eŭ destul ĭ-am tot cîntat, dar el nu m’a ascultat. Repet prea mult: ce tot cînțĭ pe aicĭ, măi? Zic, spun, glăsuĭesc: ĭa vezĭ ce cîntă hîrtia ceĭa! V. intr. Vorbesc par’c’aș cînta (ceĭa ce e un defect. De ex., ca Jidaniĭ): acest orator cîntă. V. refl. A fi cîntat: acest cîntec se cîntă în toate părțile. Trans. Rar. Mă bocesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cântá vb. I (arg.) A fura ◊ „[...] prietenul meu a zis că trebuie s-o «cânte» pe una de portofel, pe care o «descliftase» (îi desfăcuse fermoarul de la geantă – n. n.) mai înainte.” R.l. 11 II 93 p. 9

cântá, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. (refl.) A boci, a jeli (Bud, 1908). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. cantare „a cânta” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; MDA).

cântá, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. A se cânta = a boci (Bud 1908). – Lat. cantare.

cînta vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

CÎNTA vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice[1], (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Au ~ pe eroii patriei.)

  1. În original, unele cuvinte de la sensul 1 sunt accentuate — LauraGellner

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cânta, cânt I v. t. 1. (intl.) a denunța. 2. a tâlhări. II v. i. (intl.) a mărturisi.

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.

arată toate definițiile

Intrare: cânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cânta cântare cântat cântând singular plural
cântă cântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cânt (să) cânt cântam cântai cântasem
a II-a (tu) cânți (să) cânți cântai cântași cântaseși
a III-a (el, ea) cântă (să) cânte cânta cântă cântase
plural I (noi) cântăm (să) cântăm cântam cântarăm cântaserăm, cântasem*
a II-a (voi) cântați (să) cântați cântați cântarăți cântaserăți, cântaseți*
a III-a (ei, ele) cântă (să) cânte cântau cânta cântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)