15 definiții pentru cântăreață


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

cântăréț, ~eáță [At: BIBLIA (1688), 236 / Pl: ~i, ~e / E: cânta + -ăreț] 1-2 a Cântător (1-2). 3 Persoană care cântă (bine) cu vocea Si: cântător (3). 4 smf (Prc) Artist care are profesiunea de a cânta cu vocea Si: cântător (4). 5 smf Poet laudativ Si: cântător (5).

CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă cu vocea; artist care are profesiunea de a cânta cu vocea. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

CÎNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cîntăreți, -ețe, s. m. și f. 1. Persoană care cîntă din gură (sau, rar, dintr-un instrument muzical); artist care are această profesiune, Cîntăreț de operă.Leon... neîntrecutul cîntăreț din fluiercăzuse în cele dintîi zile ale războiului. CAMILAR, N. II 25. Cucoana Sanda și nevasta cîntărețului ajutau Agatei. ARDELEANU, D. 205. ◊ Fig. (Despre păsări) Cîntăreața dulce-n grai, Cea numită «perla Cîntăreților din mai», Dulce va doini din nai. COȘBUC, P. I 301. Bate vîntul frunza-n dungă, Cîntăreții mi-i alungă. EMINESCU, O. I 214. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună Ca s-asculte-o cîntăreață revenită-n primăvară. ALECSANDRI, P. A. 124. ◊ (Adjectival) Își începeau viersul, încă sfios, niște păsărele cîntărețe. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/5. O cîntăreață privighitoare, De mică prinsă, sta la-nchisoare, ALEXANDRESCU, M. 343. Poet. Cîte puțin, cîntăreții au băgat de seamă că nu-i ascultă nimeni și au început să amuțească. Numai Alecsandri a urmat a crea cînd nu-l mai ascultau. GHEREA, ST. CR. III 24. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii. ODOBESCU, S. III 34.

CÂNTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) m. și f. 1) Persoană care are darul de a cânta; artist care cântă din gură. ~ de operă. 2) Persoană care cântă viața în versuri; poet. 3) (în biserică) Slujitor care citește sau cântă anumite pasaje în timpul serviciului divin; dascăl; psalt. /a cânta + suf. ~ăreț

cîntăréț, -eáță s., pl. f. ețe. Care știe să cînte din gură. Care are profesiunea de a cînta din gură. Dascal, acela care cîntă la strană în biserică. Fig. Poet, rapsod, bard. – Fem. și cantatrice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cântăreáță s. f., g.-d. art. cântăréței; pl. cântăréțe

cântăreáță s. f., g.-d. art. cântăréței; pl. cântăréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂNTĂRÉȚ adj. v. cântător.

CÂNTĂRÉȚ s. 1. (pop. și fam.) gurist, (înv.) cântător. (Un mare ~ de operă.) 2. v. dascăl.

CÎNTĂREȚ s. 1. (MUZ.) (înv.) cîntător. (Un mare ~ de operă.) 2. (BIS.) dascăl, diac, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) ecleziarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÎNTĂREȚ. Subst. Cîntăreț, cîntător (înv.), bard, menestrel, rapsod, trubadur, truver, minnesinger; țîrcovnic, cantor (reg.), psalt, dascăl, diac (reg.). Cîntăreț, privighetoare (fig.), interpret, artist; corist; solist; primadonă. Doinar (pop.), doinaș (pop.), doinitor; dizeur; cupletist; șansonetist; șanteză (înv.). Vedetă, stea (fig.), divă. Canto. Voce. Registru. Timbru. Solo. Duo. Sopran; altist; tenor; bariton; bas; soprană de coloratură; contraltă; mezzosoprană. Adj. Cîntător; doinitor. Vb. A cînta, a interpreta, a intona, a doini, a zice (pop.), a hori (pop.); a fredona; a murmura (un cîntec); a vocaliza, a face vocalize. V. artă, artist; muzicant, poet.

cântăreț 1. Solist* sau corist de operă, operetă, filarmonică etc. 2. Absolvent (sau nu) al unei școli de cântăreți bisericești, care susține cântarea de strană*, singur sau ajutat de alți practicanți sau cântăreți benevoli. Fiecare bis. ort. are, pe lângă preot, și un c. Sin.: cantor*; dascăl*; pălimar; țârcovnic. V. psalt; protopsalt; domestic.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cântăreț, -eață, cântăreți, -e s. m., s. f. 1. trădător, vânzător. 2. informator.

Intrare: cântăreață
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cântăreață
  • cântăreața
plural
  • cântărețe
  • cântărețele
genitiv-dativ singular
  • cântărețe
  • cântăreței
plural
  • cântărețe
  • cântărețelor
vocativ singular
  • cântăreață
  • cântăreațo
plural
  • cântărețelor

cântăreț, -eață cântăreață

  • 1. Persoană care cântă.
    exemple
    • Leon... neîntrecutul cîntăreț din fluier – căzuse în cele dintîi zile ale războiului. CAMILAR, N. II 25.
      surse: DLRLC
    • Cucoana Sanda și nevasta cîntărețului ajutau Agatei. ARDELEANU, D. 205.
      surse: DLRLC
    • figurat Despre păsări:
      exemple
      • Cîntăreața dulce-n grai, Cea numită «perla Cîntăreților din mai», Dulce va doini din nai. COȘBUC, P. I 301.
        surse: DLRLC
      • Bate vîntul frunza-n dungă, Cîntăreții mi-i alungă. EMINESCU, O. I 214.
        surse: DLRLC
      • În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună Ca s-asculte-o cîntăreață revenită-n primăvară. ALECSANDRI, P. A. 124.
        surse: DLRLC
      • (și) adjectival Își începeau viersul, încă sfios, niște păsărele cîntărețe. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/5.
        surse: DLRLC
      • (și) adjectival O cîntăreață privighitoare, De mică prinsă, sta la-nchisoare, ALEXANDRESCU, M. 343.
        surse: DLRLC
  • 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poet, -ă attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cîte puțin, cîntăreții au băgat de seamă că nu-i ascultă nimeni și au început să amuțească. Numai Alecsandri a urmat a crea cînd nu-l mai ascultau. GHEREA, ST. CR. III 24.
      surse: DLRLC
    • Divinul cîntăreț al Divinei Comedii. ODOBESCU, S. III 34.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cânta + sufix -ăreț.
    surse: DEX '09