25 de definiții pentru cântăreț (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

cântăréț, ~eáță [At: BIBLIA (1688), 236 / Pl: ~i, ~e / E: cânta + -ăreț] 1-2 a Cântător (1-2). 3 Persoană care cântă (bine) cu vocea Si: cântător (3). 4 smf (Prc) Artist care are profesiunea de a cânta cu vocea Si: cântător (4). 5 smf Poet laudativ Si: cântător (5).

CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă cu vocea; artist care are profesiunea de a cânta cu vocea. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

CÂNTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) m. și f. 1) Persoană care are darul de a cânta; artist care cântă din gură. ~ de operă. 2) Persoană care cântă viața în versuri; poet. 3) (în biserică) Slujitor care citește sau cântă anumite pasaje în timpul serviciului divin; dascăl; psalt. /a cânta + suf. ~ăreț

cântăreț m. 1. cel ce știe a cânta; 2. om sau femeie care cântă de profesiune; 3. în special cel ce cântă la biserică, dascăl; 4. fig. poet: străvechiul cântăreț (Omer).

CÎNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cîntăreți, -ețe, s. m. și f. 1. Persoană care cîntă din gură (sau, rar, dintr-un instrument muzical); artist care are această profesiune, Cîntăreț de operă.Leon... neîntrecutul cîntăreț din fluiercăzuse în cele dintîi zile ale războiului. CAMILAR, N. II 25. Cucoana Sanda și nevasta cîntărețului ajutau Agatei. ARDELEANU, D. 205. ◊ Fig. (Despre păsări) Cîntăreața dulce-n grai, Cea numită «perla Cîntăreților din mai», Dulce va doini din nai. COȘBUC, P. I 301. Bate vîntul frunza-n dungă, Cîntăreții mi-i alungă. EMINESCU, O. I 214. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună Ca s-asculte-o cîntăreață revenită-n primăvară. ALECSANDRI, P. A. 124. ◊ (Adjectival) Își începeau viersul, încă sfios, niște păsărele cîntărețe. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/5. O cîntăreață privighitoare, De mică prinsă, sta la-nchisoare, ALEXANDRESCU, M. 343. Poet. Cîte puțin, cîntăreții au băgat de seamă că nu-i ascultă nimeni și au început să amuțească. Numai Alecsandri a urmat a crea cînd nu-l mai ascultau. GHEREA, ST. CR. III 24. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii. ODOBESCU, S. III 34.

actór-cântăréț s. m. Actor care, în timpul unei reprezentații, cântă din gură sau la un instrument ◊ „În activitatea teatrului există căutări [...] spre o formare mai complexă a unui actor-cântăreț sau cântăreț-actor, spre profesionalizarea interpreților.” Sc. 31 VII 66 p. 4. ◊ „În interpretarea artiștilor argentinieni «Scara de mătase» s-a derulat într-un diapazon ce oscila între suavitate și candoare, cu o frapantă galerie de actori-cântăreți capabili de reflecții pătrunzătoare asupra psihologiei personajelor.” Cont. 2 VII 73 p. 11 (din actor + cântăreț; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

actór-dansatór-cântăréț s. m. Artist care în timpul unei reprezentații dansează, cântă din gură sau dintr-un instrument; artist total ◊ „Echipa formată din interpreți – toți – «totali» se mișcă ca un mecanism superb, din care iese din când în când [...] R.M., actor-dansator-cântăreț [...]” Cont. 18 VII 69 p. 5. ◊ „Excelenta coregrafie a spectacolului era pusă în valoare de o echipă foarte bună de actori-dansatori-cântăreți. R.lit. 29 II 74 p. 28 (din actor + dansator + cântăreț; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 333)

cântăréț-actór s. m. 1966 Cântăreț cu calități scenice v. actor-cântăreț (din cântăreț + actor; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

cântăréț-artíst s. m. Cântăreț de mare calitate ◊ N. Secăreanu: Cântărețul-artist. Cont. 5 XI 65 p. 6 (din cântăreț + artist)

cântăréț-autór s. m. Cantautor ◊ „Despre acea faimoasă «întoarcere la romantism», despre fracțiunea intelectuală a muzicii ușoare, despre cântăreții-filozofi și despre cântăreții-autori. Cont. 20 I 67 p. 5 (din cântăreț + autor, după it. cantautore)

cântăréț-compozitór s. m. Cântăreț care compune muzica pe care o interpretează ◊ „N-am uitat nici pe Udo Jürgens, cântărețul-compozitor. Sc. 9 III 69 p. 4 (din cântăreț + compozitor)

cântăréț-filozóf s. m. 1967 Interpret de melodii ale căror texte pun probleme filozofice v. cântăreț-autor

cîntăréț, -eáță s., pl. f. ețe. Care știe să cînte din gură. Care are profesiunea de a cînta din gură. Dascal, acela care cîntă la strană în biserică. Fig. Poet, rapsod, bard. – Fem. și cantatrice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cântăréț s. m., pl. cântăréți

cântăréț s. m., pl. cântăréți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂNTĂRÉȚ s. 1. (pop. și fam.) gurist, (înv.) cântător. (Un mare ~ de operă.) 2. v. dascăl.

CÂNTĂRÉȚ adj. v. cântător.

CÎNTĂREȚ s. 1. (MUZ.) (înv.) cîntător. (Un mare ~ de operă.) 2. (BIS.) dascăl, diac, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) ecleziarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

arată toate definițiile

Intrare: cântăreț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cântăreț
  • cântărețul
  • cântărețu‑
plural
  • cântăreți
  • cântăreții
genitiv-dativ singular
  • cântăreț
  • cântărețului
plural
  • cântăreți
  • cântăreților
vocativ singular
  • cântărețule
  • cântărețe
plural
  • cântăreților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cântăreț, -eață cântăreață

  • 1. Persoană care cântă.
    exemple
    • Leon... neîntrecutul cîntăreț din fluier – căzuse în cele dintîi zile ale războiului. CAMILAR, N. II 25.
      surse: DLRLC
    • Cucoana Sanda și nevasta cîntărețului ajutau Agatei. ARDELEANU, D. 205.
      surse: DLRLC
    • figurat Despre păsări:
      exemple
      • Cîntăreața dulce-n grai, Cea numită «perla Cîntăreților din mai», Dulce va doini din nai. COȘBUC, P. I 301.
        surse: DLRLC
      • Bate vîntul frunza-n dungă, Cîntăreții mi-i alungă. EMINESCU, O. I 214.
        surse: DLRLC
      • În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună Ca s-asculte-o cîntăreață revenită-n primăvară. ALECSANDRI, P. A. 124.
        surse: DLRLC
      • (și) adjectival Își începeau viersul, încă sfios, niște păsărele cîntărețe. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/5.
        surse: DLRLC
      • (și) adjectival O cîntăreață privighitoare, De mică prinsă, sta la-nchisoare, ALEXANDRESCU, M. 343.
        surse: DLRLC
  • 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poet, -ă attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cîte puțin, cîntăreții au băgat de seamă că nu-i ascultă nimeni și au început să amuțească. Numai Alecsandri a urmat a crea cînd nu-l mai ascultau. GHEREA, ST. CR. III 24.
      surse: DLRLC
    • Divinul cîntăreț al Divinei Comedii. ODOBESCU, S. III 34.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cânta + sufix -ăreț.
    surse: DEX '09