BĂTRÎN subst. luat ca nume, din vechime. 1. Bătrînu (Am); -l „fiul lui Radu”, pren. (17 B II 394); Bătrîna, Ioan (Ard II 104); – f., țig. (16 A II 132); Bătrîn/easa (16 B III 10) și -oaica (Am 135) n. maritale; -ești s. (Sd XVI; Dm; Glos); -ești s., buc. alternează în doc. cu Brătinești sub infl. ucr. 1627 – 1760 (M Put 199 – 201); -i s. 2. Bătrăn b. (Sd IV 41). 3. Bătrincea, Serghie, mold., act.