BĂRĂGAN; Iorga atribuie acestui toponim origine pecenegă, cu sensul de stepă, pus alături de curgan (Ist. Rom. III, p. 32, n. 3), ignorînd părerea justă a lui Drăganu (DR VIII 133 – 135), că este la origine un nume de persoană; de fapt numele satului Bărăgan, azi Mihai Viteazul (Enc) s-a extins de timpuriu asupra cîmpiei dimprejur, după ce circulase îndeajuns ca nume de persoană. 1. Bărăgan, Radu, munt. (RI VIII 199); – G. (T-Jiu); Puțul lui Bărăgan, 1615, doc., olt. (Has); -ul, Marin (16 B IV 240); -ul Radu din Mărăcineni, Bz. (17 B IV 182); Bărăgan, fam., act. în Bărbătești – Gorj, 1911; – fam., act. în Loviștea (BG LIV 195); – M. (Tel 58). 2. Numele se întîlnește de multe ori în funcția de toponim: Bărăganul, moșie lîngă Glavaciog (16 B I 192), apoi în diverse regiuni din Oltenia și Muntenia, aplicat la văi, dealuri, fără nici o legătură cu ideea de stepă sau cu cea de mlaștină, cum îl explicase și Hasdeu; la origine rămîne tot numele de persoană.