13 definiții pentru butaș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. – Din magh. bujtás.

butaș sm [At: ECONOMIA, 158/2 / V: bot~ / Pl: ~i / E: mg bujtás] Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă Cf răsad.

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași.

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.

BUTÁȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS].

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUTÁȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

butáș, (butáși), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).

Intrare: butaș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • butaș
  • butașul
  • butașu‑
plural
  • butași
  • butașii
genitiv-dativ singular
  • butaș
  • butașului
plural
  • butași
  • butașilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

butaș

  • 1. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă.
    exemple
    • Răsadniță de butași.
      surse: DLRLC

etimologie: