bunodont, -ă adj., s.n. pl. 1 adj. (despre molarii suinelor, primatelor etc.) Care prezintă pe suprafața coroanei puțini tuberculi scurți, conici, rotunjiți sau ascuțiți. 2 s.n. pl. Grup de mamifere omnivore artiodactile, cu coroana molarilor bunodontă. • pl. -ți, -te. /cf. gr. βουνός „movilă; proeminență”, όδούς, -όντος „dinte”.

BUN-, v. BUNO-. □ ~odonte (v. -odont), adj., s. n. pl., 1. adj., Cu coroana molarilor mamelonată și formată din tuberculi conici. 2. s. n. pl., Grupe de mamifere omnivore artiodactile, cu coroana molarilor mamelonată și constituită din tuberculi conici izolați.