bulubáșa și bulibáșa m., pl. ĭ, gen. ai -iĭ saŭ al luĭ b- (maĭ vechĭ bulucbașă, d. turc. bölúk-bašy, șef de companie. V. buluc 1 și baș). Vechĭ. Comandantu uneĭ bulubășiĭ de arnăuțĭ și de seĭmenĭ (Baș-bulubașă, șefu vechiĭ garde domneștĭ în Moldova). Azĭ. Vătav de Țiganĭ.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. Comandant de buluc (2). – Din tc. bölük bașı.

biuluc-bașă sm vz buluc-bașă

bulebașă sm vz bulucbașă

buliucbaș sm vz bulucbașă

buliucbașă sm vz bulucbașă

bulubaș sm vz bulucbașă

bulubașă sm vz bulucbașă

bulucbaș sm vz bulucbașă

bulucbașă sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO / V: biulucbaș, biu~, ~leb~, ~lib~, ~liucbaș, ~liucb~, ~lubaș, ~lub~, ~aș, ~lugbaș, ~lugb~ / E: tc buluk-bašy] 1 Comandant al unui buluc (1) format din o sută de arnăuți sau de seimeni. 2 Rangul militar de bulucbașă (1). 3 (Îf ~lib~, ~leb~, ~lub~) Șef al unei comunități de țigani Si: bulibașă (1). 4 Rangul de bulucbașă (3) Si: bulibașă (2), bulibășie (1). corectat(ă)

bulugbaș sm vz bulucbașă

bulugbașă sm vz bulucbașă

buliucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulubașă s.m. v. bulibașă.

bulucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulucbașa s.m. v. bulucbașă.

bulucbașă s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant militar de buluc. Patru agale mari, cu odobași, cu bulugbași (DION.). • pl. -i. și bulucbașa, bulucbaș, bulugbaș, buliucbaș s.m. /<tc. bölük bașı.

bulugbaș s.m. v. bulucbașă.

BULUBAȘĂ, BULIBAȘĂ sm. 1 ‡ = BULUCBAȘĂ ¶ 2 Vătaful unei șetre de Țigani; voievod de Țigani: pe-atunci Țiganii se judecau cu bulibașa lor ȘEZ.

‡BULUC-BAȘ(Ă) sm. 🎖️ Comandantul unui buluc (în spec. de seimeni) (🖼 647): bulucbașii și căpitanii siimenilor celor muntenești N. COST. [tc. bulukbašy].

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Din tc. bölükbașı.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Învechit) Comandant de buluc (2). V. sutaș, hotnog. Hotnogii, sutașii și bulucbașii, cum s-au numit mai tîrziu, comandau o sută, iar chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Tc. buluk-bașı.

BULUCBAȘĂ ~i m. înv. Comandant al unui buluc. /<turc. bölük-bași

bulubașă m. odinioară: 1. căpitanul unui buluc de arnăuți: bașbulubașă, șeful gardei domnești; 2. (și bulibaș) vătaful unei șetre de țigani. [Vechiu-rom. bulucbașă = turc. BULUK BAȘY].

baș-bulubáșă V. bulubașă.

!bulucbaș s. m., pl. bulucbași

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașei; pl. bulucbași

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașii; pl. bulucbași

BULUBAȘ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUBAȘĂ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUC-BAȘ s.m. (Mold., ȚR) Comandantul unui buluc. A: Buluc-bașii și căpitanii siimenilor celor muntenești. M. COSTIN. Au triimes niște bulubași cu siimeni, de i-au luat de pre la gazdele lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-MUSTE, apud TDRG; GHEORGACHI. B: Au chemat toți buluc-bașii siimenilor și le-au dat bani. IST. ȚR, 5. Variante: bulubaș (NECULCE), bulubașă (PSEUDO-AMIRAS, gl.). Etimologie: tc. bölük bașı. Vezi și buluc, buluci. Cf. hotnog (1), iuzbașă, vătaf (1). masculin