Definiția cu ID-ul 788230:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bucium n. 1. instrument muzical, în formă de țeavă puțin încovoiată, lungă dela 8 – 9 palme, se face din coaje de teiu legat cu coaje de cireș; odinioară trâmbița ostașului (cu care da semnalul de luptă), azi fluierul ciobanului: buciumul vuiește ’n munte, sună valea de cimpoiu AL. [Vechiu-rom. și Tr. bucin («cu glas de bucin», Moxa = lat. BUCCINA].