BUCIAC, nume de persoană ce se confundă uneori cu o serie de toponime, în primul rînd al culmii „Bucegi”, „alternanța č: ğ fiind obișnuită la finele cuvîntului” (obs. Gh. Ivănescu). S. Pușcariu (DR VII 114) îl derivă din Bucșa, ipoc. < Bucur, iar G. Pascu (Rev. Critică XIII 151) din subst. *bugeci pl. < bugeac „covor de mușchi verde”. 1. Bucĭaci moșnean (16 B II 215); Buceacĭu țig. (ib. 250). 2. Variante la numele culmii Bucegi: Bucecĭ (16 B II, Bucĭacĭ (ib. 249), Buciac și -i (16 B I 59, 113), -l (16 B IV 314); – alt t. neidentificat (16 B III 227). 3. Alte toponime: Buceaci s., olt. (16 B I 113); Bucecea pîrîu mold. (17 A IV 427) la 1620; – apă în s. Predeal, r. Teleajen (Mz Pl acte); Buceciul m-te în Loviștea și în vl. Lotrului (Sd V 494); Buceagii m-tele din Argeș (AO XIII 428). Buceag zis și Bucegi lac, 1443 (CO 158); alte forme ale numelui (Ind 13-16 B); cf. orașul Buczacz din Podolia, redat de cronicarii moldoveni „Bucegi”. N. Drăganu (DR VII 114) derivă Buceciul < Bucur prin ipoc. Buca, iar S. Pușcariu (ibid.) derivă Buceciu < Buca, precum Măneciu < Man („Manole”). Lui Iorga numele i se pare slav (Ist. Rom III 47).