opțiuni

2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.

BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.

bruiere sf [At: DEX-S / P: bru-ie~ / Pl: ~ri / E: bruia] 1 Perturbare a recepției unor semnale electromagnetice. 2 (Fig; fam) Gălăgie, încât vorbitorii nu se aud Cf bruia (2).

BRUIÉRE s.f. Acțiunea de a bruia; bruiaj. [Pron. bru-ie-. [< bruia].

BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.

BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.

bruia vt [At: DN2 / P: bru-ia / Pzi: ~iez / E: fr brouiller] 1 A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. 2 (Fig; fam) A face gălăgie, astfel că cei care vorbesc nu se aud.

BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba o emisiune radiofonică. – Fr. bruire.

BRUIÁ vb. I. tr. A perturba recepționarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p. i. 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. brouiller].

BRUIÁ vb. tr. a perturba o audiție radiofonică. (< fr. brouiller)

A BRUIÁ ~iéz tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bruiére s. f. (sil. bru-ie-)

bruiá (a ~) vb., ind. prez. 3 bruiáză, 1 pl. bruiém; conj. prez. 3 să bruiéze

bruiá vb. (sil. -ia), ind. prez. 1 sg. bruiéz, 3 sg. și pl. bruiáză, 1 pl. bruiém (sil. -iem); conj. prez. 3 sg. și pl. bruiéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRUIÉRE s. v. bruiaj.

Intrare: bruiere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bruiere
  • bruierea
plural
  • bruieri
  • bruierile
genitiv-dativ singular
  • bruieri
  • bruierii
plural
  • bruieri
  • bruierilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: bruia
verb (VT213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bruia
  • bruiere
  • bruiat
  • bruiatu‑
  • bruind
  • bruindu‑
 singular plural
  • bruiază
  • bruiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bruiez
 (să)
  • bruiez
  • bruiam
  • bruiai
  • bruiasem
a II-a (tu)
  • bruiezi
 (să)
  • bruiezi
  • bruiai
  • bruiași
  • bruiaseși
a III-a (el, ea)
  • bruiază
 (să)
  • bruieze
  • bruia
  • bruie
  • bruiase
plural I (noi)
  • bruiem
 (să)
  • bruiem
  • bruiam
  • bruiarăm
  • bruiaserăm
  • bruiasem
a II-a (voi)
  • bruiați
 (să)
  • bruiați
  • bruiați
  • bruiarăți
  • bruiaserăți
  • bruiaseți
a III-a (ei, ele)
  • bruiază
 (să)
  • bruieze
  • bruiau
  • bruiară
  • bruiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bruiere

  • 1. Acțiunea de a bruia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: bruiaj

etimologie:

  • vezi bruia
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

bruia

  • 1. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: