brr i [At: ALECSANDRI, T. 645 / E: fo] 1 Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig Si: bruh. 2 Exclamație care exprimă spaima. 3 Exclamație care exprimă dezgustul sau greața. 4 Exclamație cu care sunt îndemnate oile la mers. 5 (Dob repetat) Cuvânt care imită sunetul tobei.

brr interj. 1 Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig; bruh. Brr... parcă-mi curg sloiuri de ghiață pe spinare! (ALECS.). 2 Exclamație care exprimă spaima. Brr! Ce namilă de urs îmi ieșise în cale (Pop). 3 Exclamație care exprimă dezgustul sau greața Borșul mi-a acrit stomacul... și curechiul cel cu rață brrr! (ALECS.). 4 Interjecție care reproduce sunetul tobei. Face iute o darabană... și începe: br...br... (CR.). • și br interj, /onomat.

BRR! interj. Exclamație a celui ce tremură de frig: brrr! geru-i, de cască și mîțele (ALECS.).

BRR interj. I. 1. Exclamație care exprimă dezgustul sau greața (de o mîncăre). Borșul mi-a înăcrit stomacul; mămăliga mi s-a prins în gît și curechiul cel cu rață... (oțerindu-se) brrrrr!... de-aș avea un pic de colonie, să-mi mai dreg mirosul. ALECSANDRI, T. 1007. 2. Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig; bruh! Brr... da frig îi!... da frig îi!... Brr... parcă-mi curg sloiuri de gheață pe spinare! ALECSANDRI, T. I 76. 3. Exclamație care exprimă o groază sau o neplăcere la amintirea unei spaime. Brr! ce namilă de urs îmi ieșise în cale. POP. II. (Rar) Interjecție care imită sunetul tobei. Face iute o darabană... și începe a o bate ca de război: br... br... CREANGĂ, P. 310.

BRR interj. 1. Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig. 2. Exclamație care exprimă spaima prin care a trecut vorbitorul. 3. Exclamație care exprimă dezgustul sau greața.

bâr i [At: ALECSANDRI, T. 613 / V: -ea, -cabâr, ~t / E: fo] 1 Cuvânt cu care se îndeamnă, se cheamă sau se gonesc oile. 2 Exclamație reflexă a persoanei cuprinsă de frig. 3 Exclamație exprimând greață sau dezgust (de o mâncare). 4 (Rar) Cuvânt care imită sunetul tobei.

bârcabâr i vz bâr

bârea i vz bâr

bârt i vz bâr

bîr interj. (adesea cu repet. lui „r”) 1 Cuvînt cu care se îndeamnă sau se gonesc oile. 2 Exclamație reflexă a unei persoane înfrigurate. Brrr... da frig îi! (ALECS.). 3 Exclamație de dezgust. Brr... ce urît miroase! 4 Cuvînt ce imită sunetul tobei. Talpa iadului face repede o darabană... și începe a o bate ca de război: brr... brr... (CR.). • și brr interj. /onomat.

br interj. v. brr.

BÎR! interj. 🐑 Strigăt obicinuit de ciobani cînd mînă oile, cînd vor să le cheme sau să le gonească dintr’un loc: dă de berbeci și-i mînă din turmă tot bîr! oiță la apă (SEV.).

BÎR interj. Strigăt cu care ciobanul îndeamnă sau alungă oile. ◊ (Adesea ca refren în poezia populară) Frunză verde peliniță, Bîr, oiță, bîr, Dragă mi-e oaia plăviță, Bîr, oiță, bîr. ALECSANDRI, T. II 613.

BÎR interj. Cuvînt cu care ciobanul îndeamnă sau alungă oile. – Onomatopee.

BÂR interj. (se folosește pentru a îndemna oile la mers). /Onomat.

bâr! int. strigătul ciobanului când chiamă oile, ca să nu apuce pe un alt drum sau să fugă: bâr, oiță, bâr! numele unei hore țărănești. [Onomatopee].

bîr interj. cu care cĭobanu mînă oile (Și litv. búr-búr, interj. de chemat oile; alb. berr, oaĭe, it. Romagna berr, berbece, ș.a.).

bru saŭ br, interj. care arată tremurătura de frig saŭ de frică. V. bruh.

brr interj.

bâr interj.

bîr interj. – 1. Strigăt cu care ciobanii își adună și conduc turmele. – 2. Indică o senzație de frig intens. Creație expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Pușcariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima accepție, rr bilabial se folosește în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însăși vibrația imită tremuratul. Cf. și Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasă încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s. m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greșeală datorită confuziei cu pîrîi. Var. a bărăi, care apare în unele dicționare, ar putea fi o ortografie greșită.

bâr, interj. Cuvânt cu care se îndeamnă oile. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu); onomatopee (DER, MDA).

bâr, interj. – Cuvânt cu care se îndeamnă oile. ♦ (onom.) Bârla, Bărle, Bârle, Bârlea, Bârlea, Bârlean, nume de familie (312 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Onomatopee (DER, Șăineanu, DLRM, MDA). Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).