16 definiții pentru brigadier

brigadiér, ~ă smf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 72/22 / V: (înv) bragadir, brega~, ~dir / P: ~di-er / Pl: ~i, ~e / E: fr brigadier] 1 (Înv) General de brigadă (1). 2 (Înv) Caporal de artilerie sau de cavalerie. 3 Persoană care face parte dintr-o brigadă (2). 4 Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă (3).

BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte dintr-o brigadă (2). 2. Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă silvică. 3. (Înv.) General de brigadă (1). ♦ Caporal de artilerie sau de cavalerie. [Pr.: -di-er] – Din fr. brigadier.

BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte dintr-o brigadă (2). 2. Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă silvică. 3. (Înv.) General de brigadă. ♦ Caporal de artilerie sau de cavalerie. [Pr.: -di-er] – Din fr. brigadier.

BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte dintr-o brigadă de muncă. Vedem oameni noi, constructorii vieții noi în satele Republicii noastre: președinți de gospodării colective, brigadieri de frunte, fruntași ai recoltelor bogate, țărani colectiviști. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. Zoru-i mare la prășit Dar și glume-s multe. Și la zor și la glumit Brigadieru i frunte. FRUNZĂ, S. 26. Nu m-a-n- trecut nici unul pe șantier Și spun de mine: aista-i cel mai bun brigadier. VINTILĂ, O. 41. Zilele de muncă sînt notate în condică de către brigadierii-șefi. SAHIA, U.R.S.S. 99. 2. (Adesea determinat prin «silvic») Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă silvică. 3. (Învechit) General de brigadă. ♦ Caporal de artilerie. – Pronunțat: -di-er.

BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte dintr-o brigadă (1). 2. Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o brigadă silvică. 3. (Înv.) General de brigadă. ♦ Caporal de artilerie. [Pr.: -di-er] – Fr. brigadier.

brigadiér (-di-er) s. m., pl. brigadiéri

BRIGADIÉR s. v. general de brigadă.

BRIGADIÉR, -Ă s.m. și f. 1. Lucrător, muncitor dintr-o brigadă (1) [în DN] de muncă. 2. Tehnician care conduce o brigadă în cadrul administrației silvice. 3. (Mil.; ieșit din uz) Comandant al unei brigăzi; general de brigadă. ♦ (Înv.) Caporal de artilerie. [Pron. -di-er, pl. -ri, -re. / < fr. brigadier, rus. brigadir].

BRIGADIÉR, -Ă s. m. 1. conducător și organizator al activității unei brigăzi (1). ◊ muncitor dintr-o asemenea echipă. 2. tehnician din administrația pădurilor care conduce o brigadă (4). (< fr. brigadier)

BRIGADIÉR ~i m. 1) Conducător al unei brigăzi. 2) mil. înv. Comandant al unei brigăzi; general de brigadă. [Sil. -di-er] /<fr. brigadier

brigadier m. grad inferior care comandă 6 soldați, caporal în infanterie.

*brigadiér m. (fr. brigadier). Caporal de artilerie orĭ de cavalerie pînă la 1916. Șef de brigadă în jandarmerie. Ofițer între colonel și general în Spania. Fam. General care comandă o brigadă orĭ colonel care are acest rol și poartă ca insignă un „soare” de general. Brigadier silvic, agent silvic în uniformă. – La N. Cost. bregadir.

brigadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. brigadiérei; pl. brigadiére


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

brigadiér s. m. (sil. -di-er), pl. brigadiéri

brigadier s. v. GENERAL DE BRIGADĂ.

brigadiéră s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. brigadiérei; pl. brigadiére

Intrare: brigadier
  • silabație: -di-er
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brigadier
  • brigadierul
  • brigadieru‑
plural
  • brigadieri
  • brigadierii
genitiv-dativ singular
  • brigadier
  • brigadierului
plural
  • brigadieri
  • brigadierilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)