10 definiții pentru brișculiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brișculíță sf [At: RETEGANUL, P. IV, 73/36-7 / Pl: ~țe / E: brișcă1 + -uță] 1-2 (Șhp) Brișcă1 mică.

brișculíță sf [At: ODOBESCU, S. I, 384 / Pl: ~țe / E: brișcă2 + -uliță] 1-2 (Șhp) Brișcă2 mică.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. – Brișcă2 + suf. -uliță.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. – Brișcă2 + suf. -uliță.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui brișcă1. Izbucni în drumul mare o brișculiță arendășească tîrîtă de trei călușei. ODOBESCU, S. I 384.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brișculíță s. f., g.-d. art. brișculíței; pl. brișculíțe

brișculíță s. f., g.-d. art. brișculíței; pl. brișculíțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRIȘCULÍȚĂ s. v. brișcuță.

BRIȘCULIȚĂ s. brișcuță. (~ cu un cal.)

Intrare: brișculiță
brișculiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brișculiță
  • brișculița
plural
  • brișculițe
  • brișculițele
genitiv-dativ singular
  • brișculițe
  • brișculiței
plural
  • brișculițe
  • brișculițelor
vocativ singular
plural

brișculiță

etimologie:

  • Brișcă + sufix -uliță.
    surse: DEX '09 DEX '98