BRETON², -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor² (1), privitor la bretoni². ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni² (1). – Din fr. breton.

breton³ [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: fr breton] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne din Franța. 3-4 smf, a (Om) originar din Bretagne. 5 smp Populație care locuiește în Bretagne. 6 a Care aparține bretonilor³ (1). 7 a Care aparține bretonilor³ (5). 8 a Privitor la bretoni³ (1). 9 a Privitor la bretoni³ (5). 10 a Care este specific peninsulei Bretagne. 11 a Care este specific bretonilor³ (5). 12 a Care provine din peninsula Bretagne.

breton¹ s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat în linie dreaptă. Emilia, cu coada pe spate și cu breton galben pe frunte (IBR.). • pl. -oane. /<fr. [à la] bretonne.

breton², -ă adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a provinciei Bretagne din Franța sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație care s-a format în provincia Bretagne, descendentă a vechilor celți, emigrați din Britania; locuitorii provinciei Bretagne. 2 adj. Care aparține provinciei Bretagne sau bretonilor, care se referă la Bretagne sau la bretoni; care este originar din Bretagne. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. • pl. -i, -e. /<fr. breton.

*BRETON l. adj. 🌍 Din Bretania, a locuitorilor din Bretania: limbă ~ă. II. sm., *BRETONĂ (pl. -ne) sf. Locuitor, locuitoare din Bretania. III. (pl. -onuri, -oane) sn. Tăietură în linie dreaptă a părului lăsat peste frunte pînă aproape de sprîncene [fr.].

BRETON², -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor² (1), privitor la bretoni². 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni² (1). – Din fr. breton.

BRETON², -Ă, bretoni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (provincie din nord-vestul Franței).

BRETON², -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)

BRETON³ ~ă, ~i, ~e m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (Franța) sau este originară din Bretania. /<fr. breton

BRETON² ~ă (~i, ~e) Care aparține Bretaniei (Franța) sau populației ei; din Bretania. /<fr. breton

BRETONĂ¹ f. mai ales art. Limba bretonilor. /<fr. breton

*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.

breton¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretoni; adj. f., s. f. bretonă, pl. bretone

bretonă (limbă) s. f., g.-d. art. bretonei

breton¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretoni; adj. f., s. f. bretonă, pl. bretone

bretonă (limbă) s. f., g.-d. art. bretonei

breton (persoană) s. m., adj. m., pl. bretoni; f. sg. bretonă, g.-d. art. bretonei; pl. bretone

BRETONĂ s. f. (< fr. breton): limbă celtică din grupul britonic, vorbită de urmașii celților, instalați în secolele V-VII, sub presiunea anglo-saxonilor, în regiunea franceză Bretagne (cunoscută de cei vechi cu numele celtic latinizat Armorica „cea care dă spre mare” – de aici și numele limbii de bretonă armoricană). Din cei aproximativ un milion și jumătate de vorbitori, marea majoritate sunt bilingvi, vorbind și franceza. Până în secolul al X-lea, folosirea limbii bretone era predominantă, moment după care începe să fie înlocuită treptat de franceză până la generalizarea în secolul al XIII-lea. Istoria limbii b. cuprinde trei perioade: vechea bretonă, până în secolul al XII-lea; bretona medie, până în secolul al XVI-lea; bretona modernă, care a început cu reforma ortografică, aplicată în secolul al XVII-lea. Primele atestări de limbă b. datează din secolul al XV-lea (fragmente de romane și poeme). Dependența permanentă a bretonei de civilizația franceză a făcut ca această limbă să-și îngusteze sfera de folosire și să nu se dezvolte o cultură bretonă. B. se predă azi în unele licee și în universitatea din Rennes.