brahmanísm sn [At: DA / V: bram~ / E: fr brahmanisme] Religie antică indiană întemeiată pe Vede, al cărei zeu suprem era Brahma.

BRAHMANÍSM s. n. Religie indiană, al cărei zeu suprem este Brahma.

BRAHMANÍSM s. n. Religie indiană, al cărei zeu suprem este Brahma. – Fr. brahmanisme.

BRAHMANÍSM s.n. Religie originară din India, a cărei divinitate superioară este Brahma. [< fr. brahmanisme].

BRAHMANÍSM s. n. complex de religii indice, cu caracter politeist, a căror divinitate supremă este Brahma. (< fr. brahmanisme)

BRAHMANÍSM n. Religie originară din India, având drept divinitate supremă pe zeul Brahma. /<fr. brahmanisme

brahmanism n. religiune indiană a cării perfecționare e budhismul (150 milioane sectatori). După această doctrină religioasă, Brahma s’a incarnat succesiv în Brahma, Vișnu și Siva, constituind astfel o triplă incarnațiune sau trinitate (trimurti). Brahma, în prima-i incarnațiune, avu patru fii, din cari se trag cele patru caste ereditare ale Indiei, mai prejos de cari sunt paria sau necurații.

*brahmanízm n. (d. brahman). O religiune indiană a căreĭ perfecționare e budizmu și care are 150,000,000 de adepțĭ. După această doctrină, Brahma, zeu suprem, s’a încarnat succesiv în Brahma, Vișinu și Siva, constituind astfel o trinitate (trimurti). Brahma, în prima incarnațiune, a avut patru fiĭ, din care aŭ ĭeșit cele patru caste ereditare al Indiiĭ: Brahmaniĭ, Kšattriyas, Vaiçyas și Sudras, dedesuptu căroră îs paria saŭ necurațiĭ.

brahmanísm s. n.

brahmanísm s. n.

BRAHMANÍSM s. (BIS.) vedism.

BRAHMANÍSM (< fr.) s. n. Sistem religios apărut în primele secole ale milen. 1 î. Hr. în India, inspirat direct din religia vedică. B. afirmă caracterul iluzoriu al lumii și ideea renașterilor și distrugerilor periodice ale lumii. Doctrina morală a b., care prevede răsplata postumă după felul cum fiecare și-a îndeplinit în viață datoria, stă la baza regimului castelor.