botă³ sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boată / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.

botă⁴ sf [At: DN² / E: fr botte, it botta] Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia.

botă² sf [At: MARIAN, T. / V: boată, ~teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult. corectat(ă)

botă¹ sf [At: I. CR. II, 163 / V: boată, bot² sn / Pl: ? / E: bg бота] 1 Vas de lemn de brad înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele cu funduri elipsoide (dintre care unul are o vrană), care este purtat cu ajutorul unei sfori legate de o doagă prevăzută cu două găuri. 2 (Trs) Doniță.

botă⁴ s.f. (sport) Lovitură de scrimă cu sabia sau cu floreta. • pl. -e. /<fr. botte, it. botta.

botă³ s.f. Expr. (pop.) A fi botă = a nu ști nimic. • pl. -e. și bîtă s.f. /<magh. bőtő <bető „literă”.

botă² s.f. (reg.) Bîtă, băț. ♦ Ext. (fam.) Lovitură de băț. • pl. -e. /<magh. bot.

botă¹ s.f. (reg.) 1 Vas din doage de lemn (de brad) înfundat la ambele capete, purtat cu ajutorul unei sfori, în care se păstrează sau se transportă lichide. Am o botă plină cu apă rece (PRED.). ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2 Butoiaș, doniță. Într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii (ODOB.). • pl. -e. și boată s.f. /<bg. бота.

BOTĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Vas de lemn înfundat la amîndouă capetele, cu o vrană în fundul deasupra, în care se duce apa de băut pentru muncitorii de la cîmp (🖼 548): se duse la bota cu apă, umplu o cupă și-o sorbi pe nerăsuflate (LUNG.) ¶ 2 Trans. Doniță [blg.].

BOTĂ³ sf. numai în expresiunea: a nu ști (sau a nu se pricepe) ~, a nu ști (a nu se pricepe) nimic, nici o boabă, nici o iotă: premaru nu știe carte ~ (JIP.).

❍BOTĂ², BOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Tr.-Carp. Bîtă: făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea prin lume (SB.); luă iară oile sub boată și haida cu ele la pășune (CĂT.); proverb: nu da bota în mîna prostului (ZNN.) [ung. bot].

BOTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele, cu o mică deschizătură în fundul de deasupra și care servește pentru a duce apă la cîmp sau pentru a păstra băuturi alcoolice. V. fedeleș. Am o botă plină cu apă rece. PREDA, Î. 12. 2. (Mai ales în Transilv.) Doniță, cofă. Într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii, proaspeți și zglobii, pescuiți în părîul spumegos. ODOBESCU, S. III 212. Dimineața se scula, Pe ochi negri se spăla Și frumos se pieptăna, Botele-n mînă lua. BIBICESCU, P. P. 263. – Variantă: (1) boată (STANCU, D. 187) s. f.

BOTĂ², bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale. ◊ Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.

BOTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele, cu o mică deschidere în fundul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță.

BOTĂ², bote, s. f. (Reg.) Bîtă. – Magh. bot.

BOTĂ s.f. Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia. [< fr. botte, it. botta].

BOTĂ s. f. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia. (< fr. botte)

BOTĂ² ~e f. Vas din doage, înfundat la ambele părți, având o mică deschizătură la capac, folosit pentru transportarea și păstrarea lichidelor. /Orig. nec.

BOTĂ¹ ~e f. Lovitură de scrimă dată cu floreta sau cu sabia. /<ung. bot

botă f. 1. vas de lemn înfundat în care plugarii țin apă de băut pe câmp; 2. butoiaș: o botă cu păstrăvi OD. [V. bute].

1) bótă f., pl. e (rudă cu bute. D. rom. vine bg. bota, putinică de ținut ĭaurt. și poate și alb. bóte, urcĭor, care poate fi și it.). Munt. Mold. Fedeleș, putinică cu capac și cu fundu eliptic de dus apă la cîmp ținînd-o atîrnată. Trans. Doniță (cofă) de dus apa. – În Olt. boată (cu capac și fund eliptic).

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

boată¹ sf [At: LIUBA-IANA, M. 19 / Pl: ~te / E: srb bota] (Reg) Bâtă mare.

boată³ sf [At: JAHRESBER. III, 313 / Pl: ~te / E: nct] (Ban) 1 Spată. 2 Umăr.

boată² sf vz botă

bot² sn vz botă¹

boteț¹ sn vz botă²

bîtă² s.f. v. botă³.

boată s.f. v. botă¹.

BOATĂ² (pl. -te) sf. Olten. – BOTĂ.

BOTICĂ¹ (pl. -ce) sf. Trans. dim. BOTĂ¹.

❍BOTICĂ² (pl. -ce) sf. Mold. dim. BOTĂ²: botica... au prins să-l îmblătească și să-l bată (SB.); La cap ~, la dos ~ iar la mijloc nu-i nemică (ghicitoare despre „furnică”) (GDR.).

❍BOTIȘCĂ sf. Trans. (DENS.) dim. BOTĂ¹.

BOTIȚĂ¹ (pl. -țe) sf. dim. BOTĂ¹. Vas pentru ducerea apei la cîmp (🖼 552); baciul a luat dintr’un cuiu o ~ de lemn (LUNG.).

❍BOTIȚĂ² (pl. -țe) sf. dim. BOTĂ².

BOATĂ s. f. v. botă¹.

botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].

boátă V. botă 1 și 2.

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bote

botă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

botă (bote), s. f. – 1. Butoi, ciubăr. – 2. Vas de lemn, doniță. – Var. boată. Cuvînt romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich, Lexicon, 49, din sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt tîrziu în sl. Din per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac).

botă (bote), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans. – Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).

în botă v. fecioreasca.

BOTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

botă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.

BOTĂ s. f. (Ban., Criș.) Bîtă, băț. Fustis. Bota. Dorangh. LEX MARS., 210. Cu arme și cu bote. MISC. SEC. XVII, 17^r; cf. MISC. SEC. XVII, 17^v. Etimologie: magh. bot. Cf. matrac, paliță, ștap.

botă, bote, s.f. Băț, toiag, par. ■ (onom.) Bota, nume de familie în jud. Maram., frecvent în zona Copalnic-Târgu-Lăpuș, respectiv Codru (loc. Oarța de Jos). – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER).

botă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).