borfe sfp [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 252/2 / V: ~furi / E: nct] 1 Boarfe. 2 Perne. 3 Plăpumi. 4 Lăicere.

borfuri sfp vz borfe

BORFĂ = BOARFĂ.

borfă f. pl. lucruri de casă (perne, plapome, lăicer), apoi sdrențe, cârpe, vechituri: își culege boarfele de jos CR. [Origină necunoscută].

bórfă f., pl. e. Mold. Vechĭ. (Nec. 2, 411). Pl. Haĭne, rufe. Azĭ. Bodroanțe, bulendre, haĭne vechĭ și roase. – În Munt. boarfă, în Olt. burfă.

BORFE s. f. pl. (Mold.) Haine, rufe. Împlutu-s-au căzacii de borfe, de sabii, de rafturi și de corturi. M. COSTIN. I-am văzut și borfile, măcar că era pline de sînge, dar tot să cunoștea că nu este om prostu. H 1771, 87^r; cf. PSEUDO-COSTIN: PSEUDO-MUSTE; NECULCE. // B: Să fie carăle pentru deșărtarea Cameniții, ce ar fi borfe și alte ca acelea, iar salahorii să curățească pre marginea Nistrului. R. GRECEANU. Etimologie necunoscută. Cf. strai (2). substantiv feminin plural