borfe sfp [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 252/2 / V: ~furi / E: nct] 1 Boarfe. 2 Perne. 3 Plăpumi. 4 Lăicere.

BORFE s. f. pl. (Mold.) Haine, rufe. Împlutu-s-au căzacii de borfe, de sabii, de rafturi și de corturi. M. COSTIN. I-am văzut și borfile, măcar că era pline de sînge, dar tot să cunoștea că nu este om prostu. H 1771, 87^r; cf. PSEUDO-COSTIN: PSEUDO-MUSTE; NECULCE. // B: Să fie carăle pentru deșărtarea Cameniții, ce ar fi borfe și alte ca acelea, iar salahorii să curățească pre marginea Nistrului. R. GRECEANU. Etimologie necunoscută. Cf. strai (2). substantiv feminin plural

borfuri sfp vz borfe

borfă f. pl. lucruri de casă (perne, plapome, lăicer), apoi sdrențe, cârpe, vechituri: își culege boarfele de jos CR. [Origină necunoscută].

bórfă f., pl. e. Mold. Vechĭ. (Nec. 2, 411). Pl. Haĭne, rufe. Azĭ. Bodroanțe, bulendre, haĭne vechĭ și roase. – În Munt. boarfă, în Olt. burfă.