11 definiții pentru bonton


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bonton sn [At: VLAHUȚĂ, P. 136 / E: fr bonton] (Frm) Cod de maniere elegante al înaltei societăți.

BONTÓN s. n. Cod de maniere elegante al înaltei societăți. – Din fr. bon ton.

BONTÓN s. n. (Franțuzism) Cod de maniere elegante al înaltei societăți. – Din fr. bon ton.

BONTÓN s. n. (Franțuzism pretențios, adesea ironic) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de societatea burghezo-moșierească. Și vei sta cu ei la masă... A!... dar ia aminte bine Că-n bonton sînt pravili grele pentru-un necioplit ca tine. VLAHUȚĂ, F. 136.

BONTÓN s. n. (Franțuzism) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de așa-numita societate aleasă. – Fr. bon ton.

BONTÓN s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care dorește să fie pe placul așa-zisei bune societăți. [< fr. bonton].

BONTÓN s. n. ansamblu de reguli de purtare respectate în așa-zisa societate aleasă. (< fr. bonton)

bon-ton n. caracter propriu vorbirii și manierelor lumii distinse, elegante.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bontón s. m. – Distincție, eleganță. Fr. bon ton. Astăzi fam.

Intrare: bonton
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bonton
  • bontonul
  • bontonu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bonton
  • bontonului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)