BONTON s. n. Cod de maniere elegante al înaltei societăți. – Din fr. bon ton.

bonton sn [At: VLAHUȚĂ, P. 136 / E: fr bonton] (Frm) Cod de maniere elegante al înaltei societăți.

bonton s.n. (adesea iron.) Ansamblu de reguli de comportament elegant, distins, specific înaltei societăți. Că-n bonton sînt pravili grele pentr-un necioplit ca tine (VLAH.). • pl. -uri. /<fr. bonton.

*BONTON (pl. -nuri) sn. Fel de a se purta sau vorbi propriu persoanelor din lumea bună, din societatea înaltă: la teatru, ești în cel mai riguros ~ să te uiți cu binoclul la brațele goale (VLAH.); de-acum să videți ~uri și tenechele (ALECS.) [fr.].

BONTON s. n. (Franțuzism) Cod de maniere elegante al înaltei societăți. – Din fr. bon ton.

BONTON s. n. (Franțuzism pretențios, adesea ironic) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de societatea burghezo-moșierească. Și vei sta cu ei la masă... A!... dar ia aminte bine Că-n bonton sînt pravili grele pentru-un necioplit ca tine. VLAHUȚĂ, P. 136.

BONTON s. n. (Franțuzism) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de așa-numita societate aleasă. – Fr. bon ton.

BONTON s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care dorește să fie pe placul așa-zisei bune societăți. [< fr. bonton].

BONTON s. n. ansamblu de reguli de purtare respectate în așa-zisa societate aleasă. (< fr. bonton)

bon-ton n. caracter propriu vorbirii și manierelor lumii distinse, elegante.

bonton s. n.

bonton s. n.

bonton s. n.

bonton s. m. – Distincție, eleganță. Fr. bon ton. Astăzi fam.