Definiția cu ID-ul 836216:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BONCĂLUIT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.