boghirc, poghirc, poghircă, bobircă, a poghirci, a pogîrci În DU găsim inserat poghircă cu înțelesul „firele de cînepă care n-au putut crește mari”, „mic de stat” și porghic, podbie < slav. poberk „spicuit la urmă”. Tot acolo apare verbul a pogîroi „, a culege spicele lăsate la urmă”, cunoscut din Moldova (eu varianta pobfroi) și explicat prin s.-cr. pobireiti „a spicui”. „La OADE găsim poghircă ”„prichindel”„, ”om mie de stat„, expli- cat prin v. sl. ”pogrătiti „a se zgiîrci, a se chirci”, apoi verbul a poghirei „a aduna spicele și alte rămășițe după cules”, fără etimologie. În ultimii ani, s-au adunat atestări suplimentare : bobârnac, boghire „știulete mic de porumb” (CV, 1949, nr. 8, p. 32, fostul județ Ialomița); bobirei „fire de cînepă căzute pe lan, care trebuie strînse și puse la topit” (CV, 1949, nr. 9, p. 34, fostul județ Teleorman) ; babercă, bobircă „drugă mai mică de porumb” (CV, 1950, nr. 3, p. 35, din același loc); bobircă „drugă de porumb nedezvoltată, din care țăranii fac uruială pentru vite” (CV, 1950, nr. 5, p. 32, din același loc); bobirei „fire de cînepă de vară care se culeg după ce se adună cînepa de toamnă” (CV, 1951, nr. 11, p. 36, fostul județ Argeș). – Etimologiile slave citate prezintă în general dificultăți. Un slav poberk n-am găsit, dar evident ar putea fi reconstruit (*poberăkă 9). Aceasta n-ar ajuta totuși la explicarea formelor rominești cu gh, după cum nici rădăcina "gruic-. Cred că tre- buie în orice caz să contăm cu prezența lui bob, plural cu pala- talizare boghi, dacă nu cumva avem de-a face cu un derivat de la acest cuvînt.