boccia sf [At: DN³ / Pl: ~cii / E: it boccia] Minge de lemn folosită la bocce.

boccia [’botʃa] s.f. 1 (la pl.) Joc de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, situată la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște bile. 2 Bilă (de lemn) folosită la acest joc. • pl. -cii. /<it. boccia.

BOCCIA s.f. Minge de lemn folosită în jocul bocce. [Pron. boc-cia. / < it. boccia].

BOCCIA s. n. joc sportiv, de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște mingi de lemn. (< it. boccia)

bocce sn [At: DN³ / E: it bocce] Joc italian în care se urmărește plasarea unor mingi de lemn cât mai aproape de o minge reper a adversarului.

boccie sf [At: H VII, 156 / Pl: ~cii / E: nct] (Reg) Boccea (1).

bocciu, ~cie [At: BELDIMAN, TR. 368 / V: buc~ / Pl: ~cii / E: tc bokçu] 1-2 sm (Îvr) Curățător de latrine sau gropi. 3 sm (Îvr) Bădăran. 4 sm (Îvr) Palavragiu. 5 a (Pfm; d. oameni) Cu trăsături urâte sau diforme. 6 a (D. față, trăsături etc.) Urât. 7 a (Fig; d. oameni; îlaj) ~ de cap Prost.

bucciu a vz bocciu

bocciu, -ie adj. (pop., fam.; despre oameni) Care are trăsături urîte, grosolane, butucănoase. ♦ Fig. (subst.) Prost, bădăran. Nu face pentru d-ta să stai între boccii (CAR.). • pl. -ii. /<tc. bokçu.

BOCCIU¹ I. sm. 1 Mitocan, mojic: să dau la toți bocciii și mitocanii dicorății și tocmai d-tale să nu-ți dau! (CAR.) ¶ 2 Parlagiu, cel ce taie vitele la zalhana [tc. bokčy]. II. adj. p. 1 Grosolan, mitocănos ¶ 2 Pocit, diform: încălțămintea boccie (JIP.).

BUCCIU = BOCCIU.

BOCCIU, -IE, boccii, adj. (Regional, despre oameni) Care are trăsături grosolane, butucănoase, urîte. Flăcăul... s-a însurat cu alta, cu una boccie, cu avere. STANCU, D. 47. ♦ (Substantivat) Bădăran; om greu de cap, prost. Nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, O. II 76.

BOCCIU, -IE, boccii, adj. (Despre oameni) Care are trăsături grosolane, urîte. ♦ Fig. (Substantivat) Bădăran; om prost, nerod. – Tc. bokçi.

BOCCE s.n. Joc de origine italiană în care se urmărește a se plasa o serie de mingi de lemn cît mai aproape de o minge reper a adversarului. [< it. (partita alle) bocce].

bocciu (bucciu) m. 1. cel ce taie vitele la zalhana; 2. fig. mitocan: nu face pentru d-ta să stai între boccii CAR. [Învechit bocciu, curățitor de latrine = turc. BOKČY]. ║ a. fam. 1. grosolan, ordinar vorbind de oameni sau de lucruri; 2. Mold. bucciu la cap, gros, tâmpit.

bucciu a. Mold. V. bocciu.

boccíŭ, -ie adj. (turc. bočky). Triv. Grosolan, ordinar: om, lucru bocciŭ. S.m. Vechĭ. Curățitor de latrine (bucciŭ). Tăĭetor de vite, parlagiŭ.

buccíŭ V. bocciŭ.

boccia s. n.

bocciu (fam.) adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

bocciu (fam.) adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

bocciu adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

bocciu (boccii), s. m. – 1. Latrinar, vidanjor. – 2. Grosolan, necioplit. Tc. boǵçi (Șeineanu, II, 55).

bocciu, -ie, boccii adj. (pop.) urât, cu trăsături grosolane

BOCCIU adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

bocciu adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.