boccia sf [At: DN³ / Pl: ~cii / E: it boccia] Minge de lemn folosită la bocce.

boccia [’botʃa] s.f. 1 (la pl.) Joc de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, situată la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște bile. 2 Bilă (de lemn) folosită la acest joc. • pl. -cii. /<it. boccia.

BOCCIA s.f. Minge de lemn folosită în jocul bocce. [Pron. boc-cia. / < it. boccia].

BOCCIA s. n. joc sportiv, de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște mingi de lemn. (< it. boccia)

bocce sn [At: DN³ / E: it bocce] Joc italian în care se urmărește plasarea unor mingi de lemn cât mai aproape de o minge reper a adversarului.

bocciu, ~cie [At: BELDIMAN, TR. 368 / V: buc~ / Pl: ~cii / E: tc bokçu] 1-2 sm (Îvr) Curățător de latrine sau gropi. 3 sm (Îvr) Bădăran. 4 sm (Îvr) Palavragiu. 5 a (Pfm; d. oameni) Cu trăsături urâte sau diforme. 6 a (D. față, trăsături etc.) Urât. 7 a (Fig; d. oameni; îlaj) ~ de cap Prost.

bucciu a vz bocciu

bocciu, -ie adj. (pop., fam.; despre oameni) Care are trăsături urîte, grosolane, butucănoase. ♦ Fig. (subst.) Prost, bădăran. Nu face pentru d-ta să stai între boccii (CAR.). • pl. -ii. /<tc. bokçu.

BOCCIU¹ I. sm. 1 Mitocan, mojic: să dau la toți bocciii și mitocanii dicorății și tocmai d-tale să nu-ți dau! (CAR.) ¶ 2 Parlagiu, cel ce taie vitele la zalhana [tc. bokčy]. II. adj. p. 1 Grosolan, mitocănos ¶ 2 Pocit, diform: încălțămintea boccie (JIP.).

BOCCIU, -IE, boccii, adj. (Regional, despre oameni) Care are trăsături grosolane, butucănoase, urîte. Flăcăul... s-a însurat cu alta, cu una boccie, cu avere. STANCU, D. 47. ♦ (Substantivat) Bădăran; om greu de cap, prost. Nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, O. II 76.

BOCCIU, -IE, boccii, adj. (Despre oameni) Care are trăsături grosolane, urîte. ♦ Fig. (Substantivat) Bădăran; om prost, nerod. – Tc. bokçi.

BOCCE s.n. Joc de origine italiană în care se urmărește a se plasa o serie de mingi de lemn cît mai aproape de o minge reper a adversarului. [< it. (partita alle) bocce].

bocciu (bucciu) m. 1. cel ce taie vitele la zalhana; 2. fig. mitocan: nu face pentru d-ta să stai între boccii CAR. [Învechit bocciu, curățitor de latrine = turc. BOKČY]. ║ a. fam. 1. grosolan, ordinar vorbind de oameni sau de lucruri; 2. Mold. bucciu la cap, gros, tâmpit.

bucciu a. Mold. V. bocciu.

boccíŭ, -ie adj. (turc. bočky). Triv. Grosolan, ordinar: om, lucru bocciŭ. S.m. Vechĭ. Curățitor de latrine (bucciŭ). Tăĭetor de vite, parlagiŭ.

buccíŭ V. bocciŭ.

boccia s. n.

bocciu (fam.) adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

bocciu (fam.) adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

bocciu adj. m., f. boccie; pl. m. și f. boccii

BOCCIU s. v. parlagiu, vidanjor.

BOCCIU adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

bocciu s. v. PARLAGIU. VIDANJOR.

bocciu adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.

bocciu (boccii), s. m. – 1. Latrinar, vidanjor. – 2. Grosolan, necioplit. Tc. boǵçi (Șeineanu, II, 55).

bocciu, -ie, boccii adj. (pop.) urât, cu trăsături grosolane