BOCAN subst. „ciocan”, sau < Boc + suf. -an. 1. Bocan ard. (Paș); mold. (Isp VI²); munt. (Cîmp; Puc; Cătina); Bocânescu (s. Calvini). 2. + -iță: Bocănit, S. (Met 95); + -eț: Bocâneț, prof. ard. 3. + -ete: Bocănete, act. 4. + -ici: Bocaniciu, Ioan, pr. ard., act. 5. + -cea: Bocancea, Șt., mold (A Gen 161); munt. (16 BIV 429; 17 B II 282); Bocanciu, Radul (17 B III 422); Bocăncescul, Stancul (17 B IV 142).