10 definiții pentru boaită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”.

BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”.

boáită sf [At: NEGRUZZI, S. I, 161 / Pl: ~te / E: ns cfmg bojti] (Pop) 1-2 Vită (slabă). 3 (Nrc) Termen de batjocură pentru preoți.

BOÁITĂ, boaite, s. f. Epitet dat unui bou (slab); vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni, în special pentru popi. O, o, boaite sălbatice, ciocoi. DUMITRIU, B. F. 156. Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Afară, boaite! Ieșiți, că pre toți vă omor. NEGRUZZI, S. I 161. – Pronunțat: boai-.

BOÁITĂ, boaite, s. f. Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Comp. magh. bojti „vită cornută”.

BOÁITĂ ~e f. 1) Vită slabă. 2) fig. fam. Om care comite fapte nedemne, reprobabile; nemernic; mârșav; ticălos; netrebnic. [Sil. boai-tă] /<ung. bojti

boaită f. Mold. 1. vită stricată: niște boaiete de boi; 2. fig. păcătos (epitet dat mai ales călugărilor): era să ne ologească boaita cea îndrăcită CR. [Ung. BOJTI, vite cornute: cf. Tr. boitar, păzitor de turme de porci].

boáĭtă f., pl. e (din hoaĭtă, ca bulearcă față de holercă ș.a.). Fam. Epitet injurios adresat uneĭ vite saŭ unuĭ om prost: o boaĭtă de slugă, de femeĭe. – Și șoaĭtă. V. boală și bîzdîganie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

boáită (pop.) (boai-) s. f., g.-d. art. boáitei; pl. boáite

boáită s. f. (sil. boai-), pl. boáite


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

boáită (boáite), s. f. – Animal, lighioană; termen injurios, al cărui sens real a dispărut în parte, și care se aplică în mod curent vitelor, și preoților. Origine necunoscută; probabil este legat de mag. (secui) bojti „stat” (DAR). Cihac, II, 483 îl consideră identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl derivă de la hoaită, pe care nu îl cunoaștem, și acesta de la hoit „stîrv”: ipoteză seducătoare, dar greu de susținut în ce privește fonetismul. Termenul a intrat în limba literară, dar pare a fi pop. numai în Mold.Der. boitar, s. m. (Trans., cioban, porcar), care a pătruns în mag. bojtár. După Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a ajuta”.

Intrare: boaită
  • silabație: boai-tă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boaită
  • boaita
plural
  • boaite
  • boaitele
genitiv-dativ singular
  • boaite
  • boaitei
plural
  • boaite
  • boaitelor
vocativ singular
  • boaită
  • boaito
plural
  • boaitelor

boaită

  • 1. popular Vită (slabă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: vită
    • 1.1. Termen de batjocură pentru oameni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • O, o, boaite sălbatice, ciocoi. DUMITRIU, B. F. 156.
        surse: DLRLC
      • Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43.
        surse: DLRLC
      • Afară, boaite! Ieșiți, că pre toți vă omor. NEGRUZZI, S. I 161.
        surse: DLRLC

etimologie: