11 definiții pentru bliț blitz


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bliț sn [At: DEX2 / V: -itz / Pl: ~uri / E: ger Blitz] 1 Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care e prevăzut un aparat fotografic. 2 (Îs) ~ secundar Bliț (1) comandat optic de lumina blițului (1) principal, asigurându-se o sincronizare perfectă.

BLIȚ, blițuri, s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊ Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și: blitz] – Cuv. germ.

BLIȚ s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊ Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și: blitz] – Cuv. germ.

BLIȚ s.n. Lampă electronică pentru fotografiere. [Pl. -țuri, scris și blitz. / < germ. Blitzlicht].

BLIȚ s. n. 1. lampă electronică pentru fotografiere. 2. șah de 5 minute. (< germ. Blitz)

bliț s. n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, cu care sunt prevăzute aparatele de fotografiat ◊ „[...] festivitățile de admitere a noi membri în cluburi unde pocnesc sticle de șampanie și străfulgeră blitzurile fotografice.” Sc. 4 XI 79 p. 6 [scris și blitz] (din germ. Blitz[licht]; DEX, DN3)

BLITZ [pr.: bliț] n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, având forma unei lămpi (electrice), cu care este prevăzut un aparat de fotografiat. /<germ. Blitz (licht)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bliț s. n., pl. blíțuri

Intrare: bliț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bliț
  • blițul
  • blițu‑
plural
  • blițuri
  • blițurile
genitiv-dativ singular
  • bliț
  • blițului
plural
  • blițuri
  • blițurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blitz
  • blitzul
  • blitzu‑
plural
  • blitzuri
  • blitzurile
genitiv-dativ singular
  • blitz
  • blitzului
plural
  • blitzuri
  • blitzurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bliț blitz

  • 1. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Șah de 5 minute.
    surse: MDN '00

etimologie: