11 definiții pentru bliț blitz


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLIȚ, blițuri, s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊ Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și: blitz] – Cuv. germ.

bliț sn [At: DEX2 / V: -itz / Pl: ~uri / E: ger Blitz] 1 Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care e prevăzut un aparat fotografic. 2 (Îs) ~ secundar Bliț (1) comandat optic de lumina blițului (1) principal, asigurându-se o sincronizare perfectă.

BLIȚ s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊ Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și: blitz] – Cuv. germ.

BLIȚ s.n. Lampă electronică pentru fotografiere. [Pl. -țuri, scris și blitz. / < germ. Blitzlicht].

BLIȚ s. n. 1. lampă electronică pentru fotografiere. 2. șah de 5 minute. (< germ. Blitz)

bliț s. n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, cu care sunt prevăzute aparatele de fotografiat ◊ „[...] festivitățile de admitere a noi membri în cluburi unde pocnesc sticle de șampanie și străfulgeră blitzurile fotografice.” Sc. 4 XI 79 p. 6 [scris și blitz] (din germ. Blitz[licht]; DEX, DN3)

BLITZ [pr.: bliț] n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, având forma unei lămpi (electrice), cu care este prevăzut un aparat de fotografiat. /<germ. Blitz (licht)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bliț s. n., pl. blíțuri

Intrare: bliț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bliț
  • blițul
  • blițu‑
plural
  • blițuri
  • blițurile
genitiv-dativ singular
  • bliț
  • blițului
plural
  • blițuri
  • blițurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blitz
  • blitzul
  • blitzu‑
plural
  • blitzuri
  • blitzurile
genitiv-dativ singular
  • blitz
  • blitzului
plural
  • blitzuri
  • blitzurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bliț blitz

  • 1. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Șah de 5 minute.
    surse: MDN '00

etimologie: