blestema Originea cuvîntului este cunoscută: lat. blasphemare < gr. Piaoepnueiv. Rămîn totuși unele amănunte care n-au fost lămurite definitiv. În ce privește înlocuirea lui ph cu î (nu numai în romînește, ci și în alte limbi), ea a fost explicată prin încrucișarea cu destimare ; între cele două cuvinte este o deose- bire de înțeles destul de mare, care să zicem că poate fi depășită ;. dar deosebirea de formă e prea mare ca să putem admite că cele două cuvinte au putut fi confundate. Într-adevăr, aesti- și Olasphe- au un singur fonem comun, s. De aceea astăzi se înclină spre altă explicație, și anume disimilarea: din trei labiale, b – f – m, cea din mijloc a fost înlocuită cu o dentală. (Totuși Rebecca R. Posner, în Consonantal Dissimilation în e Romance Languages, Oxford, 1961, explică, la p. 67, pe . blastemare prin influența lui aestimare). Cred că ar trebui să „se țină seamă de încă un element : grupul sf era neobișnuit în latinește (cu excepția unor formații ușor analizabile de tipul ”irams-fero). | | a „Dar cu aceasta nu am lămurit încă problema voealismului, nici, implicit, pe a accentului. În articolul meu din SCL, IX (1958), p. 309-314, asupra voealei radicale a verbelor românești, ”acest verb nu a fost discutat, pentru că mă ocupam numai de vocalele care urmează după o consoană labială. Cred că ideea expusă acolo se aplică și aici. Pornind de la lat. blastămo, se „ajunge în romînește la blăstem, cu pluralul blăstemăm, apoi, sub influența lui m dur înainte de desinența -ăm, se trece la blăs- ”tămăm, tormă, existentă, de unde putem ajunge la singularul blasiăm (deci, pentru limba romînă, accentul nu pune probleme). Dar cum vom explica formele paralele blestem, bleastem, blestem, „cu pluralul blestemăm ? Pornind de la vocala radicală a nu este nici un motiv să se ajungă la e în fața unei finale dure. De ”aceea cred că sîntem obligați să pornim de la un original latin „eu e în rădăcină, acesta putînd explica toate variantele romî- ” nești (blestemăm, prin efectul corelației de timbru, devine ușor „ blăstămăm, așa cum timer devine tînăr). Soluția ar fi să admitem și influența analogică a lui aestimo : ”după ce, prin disimilare, blasphemare a devenit; blastemare, a "putut interveni analogia care l-a transformat în blestemare.