2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bituma vt [At: DEX2 / Pzi: ~méz / E: fr bitumer] 1 A amesteca cu bitum un material (granular). 2 A face bitumajul unei șosele. 3 A umple cu bitum (1) spațiile dintre pavelele sau dalele unei șosele.

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. 3. A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Fr. bitumer.

BITUMÁ vb. I. tr. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. [< fr. bitumer].

BITUMÁ vb. tr. 1. a amesteca cu bitum un material granulat. 2. a face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. (< fr. bitumer)

A BITUMÁ ~éz tranz. 1) (mase granulare) A amesteca cu bitum. 2) (șosele) A acoperi cu bitum. 3) (rosturile dintre pavelele sau dintre dalele de beton ale unei șosele) A umple cu o masă bituminoasă. /<fr. bitumer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză

bitumá vb., ind. prez. 1 sg. bituméz, 3 sg. și pl. bitumeáză

Intrare: bitumat
bitumat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bitumat
  • bitumatul
  • bitumatu‑
  • bituma
  • bitumata
plural
  • bitumați
  • bitumații
  • bitumate
  • bitumatele
genitiv-dativ singular
  • bitumat
  • bitumatului
  • bitumate
  • bitumatei
plural
  • bitumați
  • bitumaților
  • bitumate
  • bitumatelor
vocativ singular
plural
Intrare: bituma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bituma
  • bitumare
  • bitumat
  • bitumatu‑
  • bitumând
  • bitumându‑
singular plural
  • bitumea
  • bitumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bitumez
(să)
  • bitumez
  • bitumam
  • bitumai
  • bitumasem
a II-a (tu)
  • bitumezi
(să)
  • bitumezi
  • bitumai
  • bitumași
  • bitumaseși
a III-a (el, ea)
  • bitumea
(să)
  • bitumeze
  • bituma
  • bitumă
  • bitumase
plural I (noi)
  • bitumăm
(să)
  • bitumăm
  • bitumam
  • bitumarăm
  • bitumaserăm
  • bitumasem
a II-a (voi)
  • bitumați
(să)
  • bitumați
  • bitumați
  • bitumarăți
  • bitumaserăți
  • bitumaseți
a III-a (ei, ele)
  • bitumea
(să)
  • bitumeze
  • bitumau
  • bituma
  • bitumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bituma

  • 1. A amesteca cu bitum un material granular.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. A face bitumajul unei șosele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: