bítter sn vz biter

BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter.

BÍTTER s.n. Băutură alcoolică preparată prin macerarea anumitor substanțe în alcool de ienupere. [Scris și biter. / < fr., engl. bitter, germ. Bitter, cf. ol. bitter – amar].

BITTER [BÍTĂR] s. n. băutură amară, preparată prin macerarea anumitor substanțe în alcool de ienupăr. (< germ. Bitter, fr., engl. bitter)

bíter sn [At: DEX² / V: bitter / Pl: ~e / E: ger Bitter] Băutură (aperitiv) dulce- amăruie, preparată prin macerarea unor substanțe în alcool.

BÍTER s. n. Nume dat unui lichior amar, consumat ca aperitiv. [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter.

BÍTER s.n. v. bitter.

BÍTER s. n. piesă la o batoză sau combină de cereale păioase, care dirijează și uniformizează stratul de material ce intră în aparatul de tăiere. (< engl. beater)

bíter s. n. (alim.) (Mai ales în sintagmele biter-citro, biter-tonic) Băutură cu gust amărui ◊ „Sortimente noi de băuturi răcoritoare, realizate de I.P.A. București în acest sezon: biter-citro, biter-tonic, mandorla.” R.l. 23 V 77 p. 5; v. și 7 II 84 p. 2 [scris și bitter] (din germ. Bitter; cf. fr., engl. bitter; DEX, DN3)

*biter n., pl. e (germ. bitter, amar). O băutură aperitivă amară originară din Olanda. Curat rom. amar.

bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri

bíter s. n.