bitanc, ~ă a vz bitang

bitang, ~ă [At: LB / V: -an, -anc, -gău, -tong / Pl: ~ngi, -nge / E: mg bitang] (Trs; mgm) 1 a Străin. 2 sm Vagabond Cf ștrengar. 3-4 smf, a Bastard.

bitong, ~ă a vz bitang

bitang, -ă s.m., s.f. (reg.) 1 Vagabond, ștrengar. 2 Copil nelegitim; bastard. • pl. -gi, -ge. /<magh. bitang.

❍BITANG, BITONG, BITANC adj. sm. Trans. 1 Bastard, copil din flori ¶ 2 Vită bitangă, vită fără stăpîn, răzleață [ung. bitang].

bitáng, -ă adj. s. (ung. bitang). Trans. Străin (Vechĭ). Vagabond, ștrengar. Bastard (cp. cu picĭ). – și bitong, -oangă, și bitan, -ncă. V. fochĭ.

bitóng V. bitang.

bitangă (reg.) s. f., g.-d. art. bitangei; pl. bitange

bitangă (reg.) s. f., g.-d. art. bitangei; pl. bitange

bitangă s. f., g.-d. art. bitangei; pl. bitange

BITANG s. v. copil din flori.

BITANG adj., s. v. bastard.

BITANG adj. v. natural, nelegitim.

bitang s. v. COPIL DIN FLORI.

bitang adj., s. v. BASTARD.

bitang adj. v. NATURAL. NELEGITIM.

bitang, bitangă, bitangi, bitange, adj. (reg.) 1. străin. 2. vagabond, ștrengar. 3. bastard; copil nelegitim.

bitang, bitangi, (bditang, bitan), adj., s.m. (reg.) 1. Străin: „Că o bditangă de om o dinit în sat…” (Papahagi, 1925: 304). 2. Vagabond. 3. Bandit, șmecher, lotru. 4. Copil din flori, bastard: „Să nu-ș deie fetele / După tăți bdităngile” (Țiplea, 1906: 455). 5. Ștrengar. – Din magh. bitang „bastard; vagabond” (Scriban, DER, MDA).