BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep.

bip s.n. v. beep.

beep [bip] s.n. 1 Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit. 2 (fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. ◊ Expr. A da un beep = a apela o persoană (pe telefonul mobil) fără a efectua convorbirea, în baza unei convenții dinainte stabilite. Dă-mi un beep cînd ai terminat ședința. • scris și bip. pl. -uri. /<engl. beep.

BEEP BIP/ s. n. semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit. (< engl. beep-beep)

beep s. n. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit, piuit ◊ „Viața mea e ritmată de sunetul beep-erului care de câte ori sună îți dă ceva de făcut. Dar fiecare beep înseamnă business.” ◊ Rev. 22 5 X 94 p. 13 [pron. bip] (din onomatopeea engl. beep-beep răspândită în întreaga lume o dată cu trimiterea sateliților artificiali în spațiu; cf. fr., it. bip[-bip]; DPN 1982)

bip s. n., pl. bipuri

bip s. n., pl. bipuri