BIOSINTEZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis.

biosinteză sf [At: DEX² / P: bi-o~ / Pl: ~ze / E: fr biosynthése, eg biosynthesis] (Blg) Sinteză a unui compus chimic în contact cu celulele vii.

biosinteză s.f. (biol.) Sinteză a unui compus chimic la nivelul celulei vii. • sil. bi-o-. pl. -e. /<fr. biosynthèse; cf. gr. βίος „viață”, σύνθεσις „compunere; sinteză”.

BIOSINTEZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteză a unui compus chimic care se produce în organism sau în contact cu celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis.

BIOSINTEZĂ s.f. (Biol.) Sinteză a unui compus biologic făcut de celula vie. [< fr. biosynthèse, cf. gr. bios – viață, synthesis – sinteză].

BIOSINTEZĂ s. f. sinteză a unui compus organic la nivelul celulei vii. (< fr. biosynthèse, engl. biosynthesis)

biosinteză s. f. (biol.) Sinteza unui compus chimic produs în organism ◊ „Biosinteza și biotehnologia constituie calea spre viitor, cale ce va deschide porți încă nebănuite, atât în domeniul cunoașterii vieții, cât și cel al modelării ei în sensul dorit.” R.l. 12 V 83 p. 5 (din fr. biosynthèse; cf. engl. biosynthesis; PR 1960; DN3, DEX-S)

biosinteză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintezei; pl. biosinteze

biosinteză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintezei; pl. biosinteze

biosinteză s. f. (sil. bi-o-) → sinteză

BIOSINTEZĂ s. (BIOL.) sinteză.