BIOINGINERIE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

bioinginerie sf [At: DEX² / P: bi-o~ / E: bio- + inginerie] 1 Domeniu interdisciplinar fundamentat pe principii teoretice și metodologice din biologie și științele tehnice. 2 Inginerie genetică.

bioinginerie s.f. 1 Domeniu de frontieră cuprinzînd ansamblu de tehnici și de cunoștințe utilizate pentru conceperea și aplicarea în practică a unor procedee, dispozitive sau aparate utile în biologie și în diferite domenii medicale. 2 Inginerie genetică. • sil. bi-o-. g.-d. -iei. /bio- + inginerie, după engl. bioengineering.

BIOINGINERIE s. f. 1. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și științe tehnice. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

BIOINGINERIE s.f. Știință de legătură între științele biologice și fizică, chimie, matematică și în special științe tehnice. [Gen. -iei. / et. incertă].

BIOINGINERIE s. f. inginerie genetică. (după engl. bioengineering)

bioinginerie s. f. Știință de graniță între biologie și științele tehnice ◊ „Se formează o pleiadă de electroniști specializați în astfel de aparate, punându-se bazele unei noi profesii de mari perspective: bioingineria. Un cerc studențesc de bioinginerie [...] activează în prezent la Institutul politehnic [...]” R.l. 1 IX 78 f.p. ◊ „Dr. D.J.L. [este] profesor de bioinginerie la Universitatea din Utah, S.U.A.” R.l. 4 V 83 p. 6 (din bio- + inginerie; cf. engl. bioengineering, it. bioingegneria; Th. Hristea în R.lit. 17 I 80 p. 9; BD 1969, DPN 1978; DN3, DEX-S)

bioinginerie s. f. (sil. bi-o-in-) → inginerie