bioglifă sf [At: DN³ / Pl: ~fe / E: fr bioglyphe] (Glg) Urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe suprafața inferioară a straturilor sedimentare.

bioglifă s.f. (geol.) Urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe straturile sedimentare. • sil. bi-o-. pl. -e. /<fr. bioglyphe.

BIOGLIFĂ s.f. (Geol.) Urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe suprafața inferioară a stratelor sedimentare. [< fr. bioglyphe, cf. gr. bios – viață, glyphein – a grava].

BIOGLIFĂ s. f. urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe straturile sedimentare. (< fr. bioglyphe)

bioglife, (engl.= bioglyph, organic hieroglyph) stucturi de bioturbație conservate pe suprafețele de strat, realizate de org. bentonice (viermi, moluște, crustacee etc.) în timpul activității lor biotice. Astfel, se disting urme de târâre (repichnia) cu aspect liniar sau neregulat, urme de pași (pascichnia), urme de hrănire – (fodichnia) cu aspect spiralat, urme de odihnă (domichnia) și îngropare B. se conservă ca forme pozitive (concave) și negative (convexe), in baza stratului (epirelief), sau în topul sau (hiporelief.) B. servesc pt. reconstituiri paleoambientale V. și bioturbație.

BIOGLÍFE (< gr. bios „viață” + glyphein „a grava”) s. f. pl. Structuri de bioturbație superficiale realizate de organismele animale bentonice (anelide, moluște, crustacee, trilobiți etc.) în timpul activității lor biotice. Se disting urme de pași, de tîrîre, de hrănire și de îngropare ce redau aspecte distincte ale morfologiei ventrale a organismului. B. sînt caracteristice depozitelor sedimentare de apă puțin adîncă (lacustre, litorale).