BIOGAZ s. n. Amestec de gaze conținând în cea mai mare parte metan, rezultat din descompunerea unor compuși organici de către organisme anaerobe, folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas.

biogaz sn [At: DEX² / P: bi-o- / E: ger Biogas] Gaz rezultat în procesul de fermentare a materiei organice, folosit drept combustibil Si: (rar) biometan.

biogaz s.n. Gaz rezultat prin descompunerea substanțelor organice, folosit drept combustibil; biometan. • sil. bi-o-. pl. -e. /<germ. Biogas.

BIOGAZ s. n. Gaz rezultat în procesul de fermentare a materiei organice și folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas.

BIOGAZ s.n. Gaz rezultat în urma procesului de descompunere a substanțelor organice. [< germ. Biogas].

BIOGAZ s. n. gaz prin descompunerea substanțelor organice; biometan. (< germ. Biogas)

biogaz s. n. (biol.) Gaz degajat de deșeurile de substanțe organice ◊ „Biogaz. În perimetrul întreprinderii agricole Medlin din apropierea Varșoviei a început construirea primei instalații de producere a gazului biologic de pe teritoriul Poloniei.” Sc. 2 XI 78 p. 5. ◊ „Biogazul, o posibilă sursă de energie” R.l. 27 III 79 p. 3; v. și 17 VI 80 p. 6; v. și bioîngrășământ (din germ. Biogas, engl. bio-gas, fr. biogas; DN3, DEX-S)

BIOGAZ ~e n. Gaz obținut în urma procesului de descompunere a substanțelor organice. [Sil. bi-o-] /<germ. Biogas

biogaz s. n.

*biogaz s. n.

biogaz s. n. (sil. bi-o-) → gaz

BIOGAZ s. (CHIM.) biometan.

BIOGÁZ (< fr. {i}) s. n. 1. Amestec de gaze conținînd în cea mai mare parte metan, rezultat din descompunerea unor compuși organici (ex. celuloză, uree, pectine etc.) de către microorganismele anaerobe. 2. Combustibil obținut printr-un proces de fermentație dirijată a biomasei, avînd puterea calorică de 19.000-25.000 kJ/Nm³.