BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia.

bíblie sf [At: BIBLIA (1688) / Pl: ~ii / E: lat biblia] 1 Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, cuprinzând Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă recunoscut doar de creștini Si: Sfânta Scriptură. 2 (Fig) Carte voluminoasă. 3 (Fig) Carte fundamentală a unei literaturi sau științe.

BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și din Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia.

BÍBLIE, biblii, s. f. Carte care conține mituri și dogme ale religiei mozaice și creștine. Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea, Cînd dormea; tăindu-i părul, i-a luat toată puterea. EMINESCU, O. I 159. ◊ Fig. Carte voluminoasă. O biblie întreagă aud că a citit. NEGRUZZI, S. II 214. – Pronunțat: -bli-e.

BÍBLIE, biblii, s. f. Carte care conține mituri și dogme ale religiei mozaice și creștine. ♦ Fig. Carte voluminoasă. – Gr. biblia (lat. lit. biblia.

BÍBLIE ~i f. 1) Scriere bisericească care cuprinde Vechiul și Noul Testament; Sfânta Scriptură. 2) fig. Carte voluminoasă. 3) fig. Carte fundamentală (a unei literaturi, științe, organizații etc.). [Art. biblia; G.-D. bibliei; Sil. -li-e] /<lat. biblia

Biblie f. 1. cărțile sfinte ale Evreilor și Creștinilor: Sf. Scriptură, adică Vechiul și Noul Testament. Biblia coprinde cărți juridico-istorice (Pentateuc, Judecători, Regi, Faptele apostolilor), etice sau morale (Psalmi, Iov și Epistolele apostolului Pavel) și profetice (Isaia, Ieremia, etc., Apocalipsul). Cea mai veche traducere a Testamentului Vechiu e așa zisa Septuaginta (făcută elinește în Alexandria Egiptului de cei 70 tălmaci), din care derivă prima traducere latină, orientală, slavă și română (prima traducere completă fu Biblia lui Șerban-Vodă dela 1688); 2. fig. cartea cărților, cartea cea mai însemnată a unei literaturi.

*bíblie f. (vgr. biblos, carte [carte pin excelență], dim. biblion, pl. biblia). Colecțiune de cărți sfinte (sfînta scriptură) care cuprinde Testamentu Vechĭ și Noŭ. Cel vechĭ cuprinde trei grupe de cărțĭ (Pentateucu, Profețiĭ, Agiografiĭ), relative la religiunea, istoria și instituțiunile și obiceĭurile Jidanilor. Cel nou conține cele patru Evangheliĭ, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsu; el a fost scris întîĭ pe grecește, afară de Evanghelia lui Matei, care a fost pe limba ebraică. Supt Ptalemeu Filadelfu, Testamentu Vechĭ a fost tradus pe grecește de 72 de Jidanĭ învățațĭ; traducerea lor e cunoscută supt numele de Septuaginta. În secolul IV, Biblia întreagă a fost tradusă pe latinește de Sfîntu Ieronim; această traducere, singura admisă în biserica catolică, se numește Vulgata, iar pe românește s’a tradus la 1688 din ordinu domnuluĭ Șerban Cantacuzino. Traducerea numită Septuaginta are maĭ multe opere considerate de Jidanĭ ca apocrife, între altele cele cincĭ cărți ale Macabeilor, din care cele doŭă dintîĭ îs admise de biserica catolică ca autentice. Se numește exegeză biblică studiu Bibliiĭ din punctu de vedere al interpretăriĭ înțelesului. Fig. Cartea cea maĭ însemnată a uneĭ literaturĭ.

bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)

Bíblie (cartea de bază a creștinismului) (Bi-bli-e) s. propriu f., art. Bíblia, g.-d., art. Bíbliei

bíblie s. f. (sil. -bli-e), art. bíblia (sil. -bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (sil. -bli-i-)

Bíblia (titlul cărții de bază a creștinismului) s. pr. f. (sil. -bli-a)

BÍBLIE s. (BIS.) scriptură, sfânta scriptură.

BIBLIE s. (BIS.) scriptură, sfînta scriptură.

bíblie (bíblii), s. f. – Biblia. Lat. med. biblia, din gr. βιβλία (sec. XVII). – Der. biblic, adj. (biblic). Toate cuvintele compuse modern cu acest cuvînt provin direct din fr.: bibliofil, bibliofilie, bibliograf, bibliografie, bibliotecă, bibliotecar, biblioteconomie etc.

bíblie s. f. 1. (Art. sg.: Sfânta Scriptură) Denumire dată „sfintelor scripturi”, adică colecției de scrieri religioase ale Vechiului și Noului Testament, pe care Biserica le-a adunat și le-a declarat ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt. Vechiul Testament cuprinde revelația lui Dumnezeu, făcută prin Moise și profeți, iar Noul Testament revelația făcută prin însuși Fiul Său întrupat, Iisus Hristos, și transmisă prin apostoli. Vechiul Testament cuprinde 39 de cărți (după Septuaginta încă 14 cărți deuterocanonice), iar Noul Testament 27: cele 4 evanghelii, o carte istorică (Faptele apostolilor), cărțile cu conținut didactic (epistolele) și o carte profetică (Apocalipsa). ♦ Biblia de la București (1688) = prima traducere integrală a Bibliei apărută în limba română, datorată fraților Radu și Șerban Greceanu și tipărită din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești; reprezintă un monument al limbii române vechi și a avut un rol deosebit în dezvoltarea limbii române literare. ♦ Biblia de la Blaj (1795) = a doua traducere integrală a Bibliei în limba română, datorată lui Samuil Micu; marchează un progres în evoluția limbii române literare în raport cu versiunea fraților Greceanu. 2. Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe etc. – Din lat. biblia (< gr. biblia, pl lui biblion).

BIBLIA, colecție a cărților sfinte de la „Cartea Facerii” pînă la „Apocalipsă”. Carte sacră a creștinismului, B. are două părți: „Vechiul Testament” (redactat între sec. 13-2 î. Hr., acceptat și de mozaici) și „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Conținutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrină religioasă, texte ritualice și magice, rugăciuni, adevărul lui Dumnezeu despre creație și mîntuire, eseuri filozofice, meditații și coduri de morală practică, folclor. literatură în proză și versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole și gospodărești etc., aparținînd unui număr mare de autori. B. este cea mai răspîndită carte din lume, fiind tradusă acum în c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la București, Palia de la Orăștie.

BIBLIA DE LA BLAJ (1795), a doua traducere integrală a „Bibliei” în limba română, datorată lui Samuil Micu. Marchează un progres în evoluția limbii literare în raport cu versiunea anterioară (1688), a fraților Greceanu.

BIBLIA DE LA BUCUREȘTI (1688), prima traducere integrală a „Bibliei” în limba română, datorată fraților Șerban și Radu Greceanu și tipărită din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești. Monument al limbii române vechi, cu rol deosebit în dezvoltarea limbii literare.