BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

biban sm [At: ANTIPA, F. I. 10-14 / Pl: ~i / E: bg ] 1 Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă Si: baboi, costraș, costriș, costruș, ghiban-cu-pana-roșie, ghigorț, răspăr (Perca fluviatilis). 2 (Iht; îs) Ghiban-alb Specia Cerina cernua. 3 (Reg) Om căruia îi place să bea și să mănânce.

biban s.m. 1 (iht.) Pește teleosteean, răpitor, de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă (Perca fluviatilis); baboi. ◊ Biban-soare = pește teleosteean, răpitor, dăunător pisciculturii, lung de 10-20 cm, verde- albăstrui, originar din America de Nord (Lepomis gibbosus). 2 Fig. (reg.) Om căruia îi place să bea și să mănînce. • pl. -i. /<bg. бибан.

BIBAN sm. 🐟 Pește de apă dulce cu dungi late negre-verzui pe spinare (Perca fluviatilis) (🖼 460) [blg.].

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș. (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor, cu carne albă, gustoasă, care trăiește în rîuri și în bălți cu apă limpede (Perca fluviatilis ). Prinde cel mai frumos biban și i-l aduce în dar. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/5. Puzderie de alții [pești] mai mărișori evoluau cu instinctul primejdiei... fugind de umbra ghimpoasă a bibanilor sau de gura de balaur a știucii. SADOVEANU, N. F. 74.

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). – Bg. biban.

BIBAN ~i m. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu solzi mărunți și cu dungi negre transversale pe laturile corpului, având carnea albă și gustoasă. /<bulg. biban

biban m. pește de ape dulci, osos și lacom, se hrănește cu ouă de pește, insecte, etc. (Perca fluviatilis). [Bulg. BIBAN].

bibán (Munt.) și ghibán (Mold.) m. (bg. biban). Mold. Un fel de pește de rîŭ cu aripile roșiĭ. În Tut. bubuĭoc. V. baboĭ, ghiborț.

BABOIU¹ sm. 🐟 1 = BIBAN ¶ 2 Peștișor mic: am prins numai doi baboi de pește (L.M.) [blg. baboj].

biban s. m., pl. bibani

biban s. m., pl. bibani

biban s. m., pl. bibani

BIBAN s. (IHT.) 1. (Perca fluviatilis) baboi, (reg.) ghigorț, răspăr, (Mold. și Bucov.) costrăș. 2. biban-soare (Lepomis gibbosus) = (reg.) sorean, sorete.

BIBAN s. (IHT.) 1. (Perca fluviatilis) (reg.) baboi, ghigorț, răspăr, (Mold. și Bucov.) costrăș. 2. biban-soare (Lepomis gibbosus) = (reg.) sorean, sorete.

BIBAN-SOARE s. v. pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare.

biban-soare s. v. PEȘTE-AURIU. PEȘTE-CURCUBEU. PEȘTE-SOARE.

biban (bibani), s. m. – Pește, baboi (Perca fluviatilis). Bg. biban (DAR; Scriban; Candrea).

BIBAN, bibani, s.m. 1. Pește răpitor de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu carne albă și gustoasă; sin. costreș; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumărați pești marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogată în specii și subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba și cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac

BIBÁN (< bg.) s. m. Pește teleostean răpitor, de apă dulce și salmastră, răspîndit în Europa și Asia de Nord, lung de 25-30 cm, de c. 2 kg, cenușiu-verzui, cu 5-9 dungi negre transversale pe flancurile corpului și cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). ♦ B.-soare = pește teleostean răpitor și dăunător pisciculturii (distruge puietul și icrele), lung de 10-20 cm, verde-albăstrui cu pete portocalii și verzui, originar din America de Nord (Lepornis gibbosus); sorete.

biban, bibani s. m. (mil.) recrut.