BIATOMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique.

biatomic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 48, 81 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr biatomique] (Chm; d. o substanță) Care conține doi atomi.

biatomic, -ă adj. (chim.; despre substanțe) Care are molecula formată din doi atomi; diatomic. • pl. -ci, -ce. /<fr. biatomique.

*BIATOMIC adj. 🔬 Se zice despre ori-ce corp simplu al cărui un singur atom se combină cu doi atomi de hidrogen [fr.].

BIATOMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă e formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique.

BIATOMIC, -Ă, biatomici, -e, adj. (Despre corpuri simple) A cărui moleculă conține doi atomi. Oxigenul este un element biatomic. – Pronunțat: bi-a-.

BIATOMIC, -Ă, biatomici, -e, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă e formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Fr. biatomique.

BIATOMIC, -Ă adj. Cu molecula formată din doi atomi. [Cf. fr. biatomique].

BIATOMIC, -Ă adj. diatomic. (< fr. biatomique)

BIATOMIC ~că (~ci, ~ce) v. DIATOMIC. [Sil. bi-a-] /<fr. biatomique

biatomic (desp. bi-a-) adj. m., pl. biatomici; f. biatomică, pl. biatomice

biatomic (bi-a-) adj. m., pl. biatomici; f. biatomică, pl. biatomice

biatomic adj. (sil. bi-a-) → atomic