8 definiții pentru beucă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beucă sf [At: ȘEZ. II, 149 / V: bău~, (reg) bâu~ / A: (1) beu / E: nct] 1 (Reg) Pârâu adânc și cu gropi pe coasta muntelui. 2 (Reg) Prăpastie. 3 Adâncitură strâmtă între dealuri împădurite, considerată loc rău. 4 (Pop; îe) A da (sau a intra) în bâucă A conduce o căruță într-o beucă (3). 5 (Mol) Parte superioară a capului.

BEÚCĂ, beuci, s. f. Văgăună, scobitură neregulată săpată de ape; loc prăpăstios. [Pr.: be-u-]

béŭcă f., pl. ĭ (cp. cu vgerm. binge, ngerm. beuge, adîncătură, cotitură). Olt. Văgăună: bezna din beŭcile pădurilor, într’o beŭcă era culcușul lupuluĭ (N. Pl. Ceaur 11 și 48).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

béucă (beu-) s. f., g.-d. art. béucii; pl. beuci

béucă s. f. (sil. beu-), g.-d. art. béucii; pl. beuci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beúcă (béuci), s. f. – Rîpă, prăpastie. – Var. băucă. Origine necunoscută. Nu este deloc probabilă der. propusă de Diculescu 182, din v. germ. biugo. Este cuvînt de circulație restrînsă.

Intrare: beucă
  • silabație: beu- info
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beucă
  • beuca
plural
  • beuci
  • beucile
genitiv-dativ singular
  • beuci
  • beucii
plural
  • beuci
  • beucilor
vocativ singular
plural