betonică sf [At: N. LEON, MED. 93 / V: ~nie / Pl: ~ice / E: lat betonica] (Bot) Vindecea (Betonica officinalis).

betonică f. plantă numită de popor iarba tăieturei și vindecea, din cauza proprietăților curative ale rădăcinei sale.

*betónică f., pl. ĭ șĭ e (lat. betónica). Bot. Vindecea.

betónică s. f., g.-d. art. betónicii; pl. betónici

betónică s. f., g.-d. art. betónicei; pl. betónice

BETÓNICĂ, betónice s.f. (g.-d. art. sg. betónicei)

BETÓNICĂ s. f. (Stachys officinalis Trevis) Plantă din familia Labiadae, cu înălțimea de aproximativ jumătate de metru, cu tulpina cu secțiunea pătrată și plină de noduri, din fiecare nod ramificându-se câte două frunze, și cu inflorescențe violacee, câteodată albe. Frunzele și rădăcinile se folosesc în medicină. (din lat. betŏnica) [Dicționarul Academiei Regale Spaniole, 2003]

Stachys grandiflora Benth. (syn. Betonica grandiflora Stev.; B. macrantha C. Koch). Specie care înflorește vara. Florile violete-purpurii (caliciu de 3-4 ori mai lung decît tubul floral), glomerule unite care formează o inflorescență în formă de spic. Frunze mari, cordiforme, păroase, lung-pețiolate, crenate. Plantă erbacee, pînă în 0,50 m înălțime, viguroasă, slab-pubescentă.