betaină sf [At: LTR / P: ~ta-i~ / Pl: ~ne / E: fr bétaïne] (Chm) Derivat trimetilat al glicocolului, existent în plante, mai ales în sfeclă.

betaină s.f. (chim.) 1 (de obicei la pl.) Săruri interne de trimetilamoniu ale aminoacizilor, solide, ușor solubile în apă, care se găsesc în plante și animale. 2 Sare internă de trimetilamoniu a glicocolului, care se găsește în sfecla-de-zahăr. • sil. -ta-i-. pl. -e. /<fr. bétaïne; cf. lat. beta „sfeclă”.

BETAINĂ s.f. (Chim.) Substanță, derivat al glicocolului, care se găsește în multe plante, în special în sfecla de zahăr. [Pron. -ta-i-. / < fr. bétaïne].

BETAINĂ s. f. substanță, derivat al glicocolului, din sfecla de zahăr. (< fr. bétaïne)