betaină s.f. (chim.) 1 (de obicei la pl.) Săruri interne de trimetilamoniu ale aminoacizilor, solide, ușor solubile în apă, care se găsesc în plante și animale. 2 Sare internă de trimetilamoniu a glicocolului, care se găsește în sfecla-de-zahăr. • sil. -ta-i-. pl. -e. /<fr. bétaïne; cf. lat. beta „sfeclă”.