BERBANTLÎC, berbantlîcuri, s. n. (Familiar, depreciativ) Purtare, faptă, apucături de berbant; crailîc, ștrehgărie. Ca să afle și mai multe, [cucoana] da bacșișuri la slugi să-l iscodească; ba a pus chiar pe un frățior al ei să nu-l mai slăbească de pe urme, să-i descopere toate «berbantlîcurile dumnealui». CARAGIALE, O. II 225. Gîndeam că, te-i fi dus prin lume, după berbantlîcuri de-a tale. CREANGĂ, P. 314. Breee!... ce berbantlic!... îmi ia fata, îi mănîncă zestrea și sare garduri! ALECSANDRI, T. 1278.