14 definiții pentru belfer


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÉLFER, belferi, s. m. (Fam.) 1. Învățător; profesor. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție. – Din idiș. Belfer (= germ. Beihelfer).

bélfer sm [At: GAL AN, Z. R. 246 / V: ~fel / Pl: ~i / E: idiș Belfer (ger Beihelfer)] 1 (Reg) Învățător. 2 (Reg) Profesor. 3 (Fam) Om care trăiește în lux.

BÉLFER, belferi, s. m. (Reg., fam. sau depr.) 1. Învățător; profesor. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție. – Din idiș Belfer (= germ. Beihelfer).

BÉLFER, belferi, s. m. (Mai ales în Mold., familiar sau depreciativ) învățător (de copii mici); dascăl, dăscălaș, profesoraș. Un belfer bătrîn de la gimnaziul din Fălticeni... silit de niscai treburi să bată-n miezul iernii diurnul Pașcanilor... a tocmit o sanie țărănească. GALAN, Z. R. 258. Bătrînii se întorceau pe ulița cealaltă, a Economului. Se întîlneau cu grămezi de băiețași slăbuți și zdrențăroși, cu șepci în cap, duși spre școală de belferi cu fețele năcăjite și gînditoare. SADOVEANU, O. IV 26.

BÉLFER, belferi, s. m. (Reg.; fam. sau depr.) 1. Învățător, dascăl; profesoraș, dăscălaș. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție; p. ext. termen injurios la adresa cuiva. – Germ. -evr. Belfer (= germ. Beihelfer).

BÉLFER ~i m. rar 1) Învățător lipsit de valoare; învățătoraș; dăscălaș. 2) Persoană care trăiește în lux și bogăție; om care se lăfăiește în bine. /<idiș Belfer

bèlfer m. fam. pedagog ordinar, dăscălaș. [Termen luat din graiul evreo-german: BELFER = nemț. BEHELFER].

bélfer m. (germ. behelfer, saŭ beihefler, ajutător, pron. de Jidani belfer). Iron. Profesor de școală jidănească. Profesoraș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bélfer (fam.) s. m., pl. bélferi

bélfer s. m., pl. bélferi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÉLFER s. v. dascăl, institutor, învățător, profesor.

belfer s. v. DASCĂL. INSTITUTOR. ÎNVĂȚĂTOR. PROFESOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bélfer (bélferi), s. m. – Profesor. Germ. Beihelfer „asistent”, prin intermediul pronunțării iudaice Belfer (Borcea 178).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

belfer, belferi s. m. profesor

Intrare: belfer
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belfer
  • belferul
  • belferu‑
plural
  • belferi
  • belferii
genitiv-dativ singular
  • belfer
  • belferului
plural
  • belferi
  • belferilor
vocativ singular
  • belferule
  • belfere
plural
  • belferilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

belfer familiar

  • exemple
    • Un belfer bătrîn de la gimnaziul din Fălticeni... silit de niscai treburi să bată-n miezul iernii diurnul Pașcanilor... a tocmit o sanie țărănească. GALAN, Z. R. 258.
      surse: DLRLC
    • Bătrînii se întorceau pe ulița cealaltă, a Economului. Se întîlneau cu grămezi de băiețași slăbuți și zdrențăroși, cu șepci în cap, duși spre școală de belferi cu fețele năcăjite și gînditoare. SADOVEANU, O. IV 26.
      surse: DLRLC
  • 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Din idiș Belfer (= limba germană Beihelfer).
    surse: DEX '09