5 definiții pentru beleag


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beleág sn [At: CANTEMIR, IST. 169 / Pl: ~uri / E: vsl бедеау] (Înv) Semn de recunoaștere Cf lozincă, parolă

BELEAG s. n. (Mold.) Consemn, parolă; semn de recunoaștere. Siliia cu toții di să strîngiia la tîrgu la Roman, unde era beleagul. URECHE, 102. Țoale pasările …, pentru asupra inorogului vînătoare, beleag și cuvînt își deaderă. CANTEMIR, IST. Etimologie: sl. bĕlĕgŭ. substantiv neutru

beleág n., pl. urĭ sau ege (bg. rus. bĭelĭeg, d. mong. bálgŭ, semn). Cant. Semn de recunoaștere. Ur. Tabără, loc de adunare.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beleág (-guri), s. n. – (Înv.) Semn, marcă. Sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este der. de la același cuvînt, beleaznă, s. f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut; cf. mag. belezna „defect de țesătură”, rut. blyzna „cicatrice” (Pușcariu, Dacor., I, 225), rus. blizna „defect” (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. bĕležka „semn”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

beleág, beleáguri, s.n. (înv.) 1. semn de recunoaștere; parolă. 2. tabără.

Intrare: beleag
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beleag
  • beleagul
  • beleagu‑
plural
  • beleaguri
  • beleagurile
genitiv-dativ singular
  • beleag
  • beleagului
plural
  • beleaguri
  • beleagurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)