BAZILICÁLE s. f. pl. v. vasilicale.

bazilicále sfp vz vasilecale

bazilicale s.f. pl. v. vasilicale.

BAZILICÁLE s.f.pl. Colecție de legi, publicate la sfârșitul sec. IX de împăratul bizantin Leon al VI-lea, zis Filozoful, care constituie cea mai monumentală operă de drept bizantin. [< lat. basilicorum libri].

BAZILICÁLE s. f. pl. colecție de legi juridice publicate de unii împărați bizantini. (< lat. basilicorum libri)

Bazilicale f. pl. V. Vasilicale.

*bazilicále V. vasilicale.

BAZILICÁL, -Ă, bazilicali, -le, adj. Care aparține unei bazilici, care se referă la o bazilică. – Din fr. basilical.

VASILICÁLE s. f. pl. Culegere de texte juridice, în 60 de cărți, alcătuită în sec. IX-X din ordinul împăraților bizantini Vasile I și Leon VI înțeleptul, care a înlocuit legislația lui Justinian și a fost folosită și în Țările Române până în 1865. [Var.: bazilicále s. f. pl.] – Din ngr. vasilikále.

bazilicál, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr basilical ] 1 De bazilică. 2 Care aparține unei bazilici. 3 Referitor la o bazilică.

vasilicale sfp [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/20 / V: (rar) ba~, bazi~ / E: ngr [τὰ] βαριλικά (pll βαριλικός)] Corp de legi și dispoziții juridice din dreptul bizantin, alcătuite după legislația din timpul împăratului Iustinian și folosite, cu unele adaptări, și în țările române.

bazilicii, -ă adj. Care aparține unei bazilici, care se referă la o bazilică. • pl. -i, -e. /<fr. basilical.

vasilicale s.f. pl. (jur.) Corp de legi și dispoziții juridice din dreptul bizantin, alcătuit după legislația din timpul împăratului Iustinian și folosite în trecut, cu unele modificări, și în Țările Române. • și basilicale, bazilicale s.f. pl. /<ngr. [τα] βασιλικά.

BAZILICÁL, -Ă adj. De bazilică. [< fr. basilical].

Vasilicale f. pl. compilațiune greacă a dreptului roman, începută de împăratul Vasile I (870): Vasilicalele sau Legile împărătești fură la noi în vigoare până la publicarea Codicilor lui Caragea si a lui Calimah (1817). [Gr. mod.].

vasilicále f. pl. (ngr. vasiliká). O compilațiune grecească a dreptuluĭ roman, începută de împăratu Vasile (Basiliŭ) și terminată de Leon Filosofu (870-893). Vasilicalele aŭ fost în vigoare la noĭ pînă la publicarea codurilor luĭ Caragea și Calimah (1817). – Fals basilicale (că nu e cuv. vgr. Cp. cu biserică).

bazilicále / vasilicále (înv.) s. f. pl.

bazilicále s. f. pl.

bazilicál adj. m., pl. bazilicáli; f. bazilicálă, pl. bazilicále

!vasilicále / bazilicále (înv.) s. f. pl.